Unul din nepoții lui Gheorghe Dincă, umilit la școală: «Bunicul tău e monstrul din Caracal!»

Ultima actualizare:

    Gheorghe Dincă e arestat de 62 de zileFoto: Inquam Photos
Gheorghe Dincă e arestat de 62 de zileFoto: Inquam Photos

Cazul crimelor din Caracal loveşte şi în familia lui Gheorghe Dincă, mecanicul care a recunoscut că le-a ucis pe Luiza Melencu (18 ani), răpită pe 14 aprilie, şi pe Alexandra Măceşanu (15 ani), sechestrată pe 24 iulie. Nepoţii lui Dincă refuză să mai aibă contact cu colegii de la şcoală, după ce aceştia i-ar fi agresat verbal şi i-ar fi ameninţat cu bătaia.

Gheorghe Dincă (66 de ani), arestat pe 26 iulie, are patru copii şi cinci nepoţi. Trei dintre nepoţi (doi băieţi şi o fată) sunt copiii fiului cel mare, Dan Dincă, şi doi – ai fiului mai mic, Mihai Dincă.

Puştii nu au crescut lângă bunicul lor, iar când au aflat ce acuzaţii i se aduc acestuia au fost puternic afectaţi. Conform apropiaţilor, părinţii ar fi încercat să-i ţină departe de televizor şi internet, însă le-a fost imposibil să-i protejeze. Cel mai greu pentru nepoţii lui Gheorghe Dincă a fost momentul când au mers la şcoală, scrie adevarul.ro.  Copiii sunt afectaţi pentru că li se spune că au „sânge de criminal“ şi că inclusiv părinţii lor sunt suspectaţi de trafic de persoane.

Unul dintre micuţi ar fi fost umilit de colegi chiar în prezenţa unui dascăl. “Când a strigat profesoara catalogul, copilul n-a răspuns. Îi era ruşine să se ridice. Atunci, colegii au început să-l batjocorească. «Spune, bă, că bunicul tău e monstrul din Caracal», aşa strigau la el. Îi ziceau că e nepotul criminalului, că la el acasă sunt ascunse fetele. Băiatul a venit acasă plângând şi a spus că nu mai vrea sa meargă la şcoală”, au povestit apropiaţi ai familiei Dincă.

Nepoţii mecanicului au fost traumatizaţi
Nepoţii mecanicului au fost traumatizaţi

Un alt nepot ar fi fost şi el ameninţat de colegi chiar cu bătaia. ”Sunt mulţi care spun că şi părinţii acestor copii făceau trafic de persoane, iar situaţia este cu atât mai grea. Copiii nu înţeleg multe, vin şi spun la şcoală ce aud acasă, ce văd la televizor”, adaugă aceleaşi surse.

Profesorii încearcă să-i ţină pe copii cât mai departe de probleme. „E greu să gestionăm situaţia, mai ales în pauze, nu stăm în permanenţă lângă ei. Din păcate, toţi elevii noştri au aflat ce s-a întâmplat la Caracal. Toţi au văzut acele imagini cumplite. A fost suficient ca unul dintre colegi să strige «Tu eşti nepotul monstrului!». Am încercat şi încercăm să salvăm această situaţie, le explicăm în permanenţă elevilor noştri că nu au nici o vină colegii lor pentru ce s-a întâmplat. Oricum, nepoţii acestui bărbat trăiesc o traumă şi, fără îndoială, au nevoie de psihologi pentru a reuşi să depăşească momentele grele prin care trec”, explică unul dintre profesori.

“I-au mai temperat pe copii, dar e greu pentru nepoţi. Toată viaţa vor purta, din păcate, povara asta. Culmea este că nemernicul de Dincă nici nu avea o relaţie apropiată cu aceşti copii. Ei nu au simţit ce înseamnă dragostea de bunic şi acum sunt nevoiţi să trăiască tot acest calvar din cauza lui. E groaznic”, mărturisesc apropiaţii familiei Dincă.  

Anchetatorii români au cerut sprijinul specialiştilor americani de la FBI

Procurorii DIICOT au solicitat autorităţilor din Statele Unite ale Americii sprijin de la Federal Bureau of Investigation (FBI), în ceea ce priveşte efectuarea analizelor ADN în cazul Luizei Melencu. “Analiza genetică de tip mitocondrial nu poate fi efectuată pe teritoriul României de nici un laborator autorizat, la Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» efectuându-se doar analiza genetică de tip cromozomial. În acest sens, au fost puse la dispoziţia Biroului Federal de Investigaţii fragmentele osoase ce urmează a fi supuse analizei”, se arată în comunicatul DIICOT. De asemenea, s-a solicitat asistenţa specialiştilor de la FBI pentru stabilirea profilului psihologic al inculpatului Gheorghe Dincă.

Georgeta Melencu refuză să i se mai recolteze probe biologice
Georgeta Melencu refuză să i se mai recolteze probe biologice

Monica Georgeta Melencu, mama fetei dispărute, a fost citată de procurori pentru a-i fi prelevate probe biologice, în vederea unei noi expertize genetice. Femeia refuză să se supună însă procedurii. “Nu cred că mă pot obliga. Eu am dat aceste probe, ele nu s-au consumat, undeva trebuie să existe o eprubetă”, spune mama Luizei, care crede că procurorii vor să închidă ancheta. Potrivit antena3.ro, “după efectuarea ADN-ului Luizei şi al părinţilor, a apărut o neclaritate, în sensul că tatăl nu este tatăl biologic al fetei. Când ADN-ul fetei a fost comparat cu ADN-ul părinţilor, apare această neconcordanţă. DIICOT a solicitat analiza pentru a exclude o contaminare a probei”. La indicaţiile lui Gheorghe Dincă, investigatorii au găsit, pe 5 august, un sac cu oase şi cenuşă, la marginea unei păduri din apropierea Caracalului. Mecanicul a susţinut că este vorba despre rămăşiţele Luizei Melencu, pe care ar fi ucis-o în luna aprilie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nasterea domnului jpg
dimitrie tomozei captura video jpg
cafea turceasca istock jpg
Pahar pahare vin alcool FOTO Shutterstock
irene ghica şi errol flyn foto profimedia
Somn - femeie care doarme FOTO Shutterstock
Ţările române la sfârşitul domniilor fanariote. FOTO www.wikipedia.org
negocieri guvern FOTO PNL jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net