UPDATE Mihai Lucan: «Arşinel va fi consultat şi de medici străini»
Alexandru Arşinel va fi consultat la Cluj şi de medici din Austria şi Italia pentru a se stabili care este motivul pentru care acesta se simte rău, spune profesorul Mihai Lucan, informează Mediafax. Acesta susţine că deteriorarea stării de sănătate a actorului nu are legătură cu transplantul renal, ci cu stresul.
UPDATE ORA 14.53. Actorul Alexandru Arşinel a sosit în această după-amiază cu o cursă aeriană de la Bucureşti pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, de unde a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Institutul de Urologie şi Transplant Renal, potrivit Mediafax. La intrarea în unitatea medicală, Arşinel a fost pus într-un scaun cu rotile, având o mască pe faţă, şi a urcat în lift fără a face declaraţii jurnaliştilor.Profesorul care i-a făcut transplantul de rinichi actorului Alexandru Arşinel a declarat, astăzi, că stresul afectează în mod direct evoluţia transplantului, fiind multiple lucrări care arată că "stresul scade imunitatea, iar scăderea imunităţii duce la creşterea toxicităţii medicaţiei imunosupresive".
El a precizat că Arşinel, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat, va fi supus unor investigaţii amănunţite, iar din echipa medicală care îl va consulta vor face parte şi medici din Austria şi Italia.
"Arşinel va veni luni (n.r. astăzi), o să-i facem investigaţii medicale, nu ştiu care este starea lui. O să-i facem consulturi interdisciplinare foarte extinse, inclusiv cu medici din Austria şi Italia. Trebuie să găsim o cale ca el să nu mai rezoneze la mizeria asta umană. Trebuie să găsim motivaţia evoluţiei lui actuale, pentru că nu ţine de transplant. Transplantul merge foarte bine, a fost controlat, intră bine sângele, iese bine, iese bine urina. Este vorba despre o afectare generală. Mă şi mir, e om bătrân, nu s-a mai întâlnit cu lăturile societăţii? Probabil că vârsta sensibilizează oamenii. Cert este că stresul afectează în mod direct evoluţia transplantului. O să încercăm să îl readucem pe linia de plutire", a mai spus şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, Mihai Lucan,
Potrivit acestuia, Alexandru Arşinel ar putea rămâne internat mai multe zile pentru că "sunt analize care nu pot fi făcute imediat".
Lucan a subliniat că în cazul transplantului lui Arşinel nu are nimic de ascuns, nimic de reproşat nici lui, nici echipei sale, şi a susţinut că actorul "are dreptul la o intimitate a suferinţei lui".
"Dacă se mai iveşte o dată ocazia şi trebuie să îl transplantez pe Arşinel, tot pe el îl transplantez, dacă se potriveşte la fel de bine ca şi data trecută, cu o singură modificare, am să îi şterg numele şi atunci dispare problema", a menţionat Mihai Lucan.
Actorul Alexandru Arşinel, director al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, a suferit, la sfârşitul lunii august, un transplant de rinichi. El a fost externat în 12 septembrie.
Preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta" din Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu, declara, în urmă cu o săptămână, că va depune o plângere penală şi va chema în judecată ICUTR Cluj "pentru ca justiţia să lămurească dacă în cazul Arşinel s-au respectat regulile şi criteriile privind efectuarea unui transplant".
El menţiona că există "suspiciuni fireşti", legate de găsirea suspectă a unui rinichi după trei zile pentru o persoană, Alexandru Arşinel, "care nu a făcut nicio zi de dializă".