Ursul a atacat din nou în Argeș. Un cioban a ajuns în stare gravă la spital
Un cioban a fost atacat de un urs pe muntele Jupâneasa, în județul Argeș, la doar câteva zile după ce un turist italian a fost ucis în apropierea barajului Vidraru. Autoritățile au intervenit rapid, iar bărbatul a fost salvat de la moarte, dar a ajuns de urgență la spital cu răni la un picior.

Zona montană este tot mai periculoasă, cu tot mai multe atacuri raportate în ultimii ani.
Cioban rănit pe muntele Jupâneasa
Un cioban care se afla în zona golului alpin a fost atacat şi rănit de un urs, a anunţat, luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş. Incidentul a avut loc pe muntele Jupâneasa, aflat în aria administrativă a comunei Berevoieşti. În urma unui apel la 112, la faţa locului au intervenit pompieri, jandarmi, poliţişti şi salvamontişti. „Victima a fost preluata de către echipele IJJ şi Salvamont şi transportată la echipajul SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung. Paramedicii SMURD au preluat o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 54 ani, conştientă", au transmis reprezentanţii ISU Argeş. Victima, care prezenta la nivelul piciorului stâng, a fost transportată la spital.
Turist italian ucis de urs
Un motociclist italian a murit săptămâna trecută după ce a fost atacat de un urs pe DN7C – Transfăgărășan, în apropierea barajului Vidraru, județul Argeș.
Bărbatul, care făcea parte dintr-un grup de motocicliști, s-a apropiat prea mult de urs. Mai mult și-a făcut și un selfie cu animalul sălbatic, ignorând pericolul.
Ursul l-a atacat și l-a tras într-o râpă, în apropierea lacului Vidraru.
La sfârșitul lunii mai, doi turiști străini, un bărbat din Polonia și o femeie din Spania, au fost răniți de urs, în două zile consecutive, în zona barajului Vidraru din judeţul Argeş.
România are cea mai mare populație de urși bruni din Europa continentală, estimată între 6.000 și 7.500 de exemplare. Creșterea constantă a numărului lor, lipsa hranei și extinderea habitatului uman favorizează contactele periculoase.
Zone precum Făgăraș, Piatra Craiului, Transfăgărășan sau Leaota au devenit puncte roșii pe harta incidentelor.