A murit femeia care se afla în moarte cerebrală, după o operație de lifting facial. Precizările Ministerului Sănătății
O femeie în vârstă de 45 de ani din Râmnicu Vâlcea, a murit după ce a intrat în moarte cerebrală în urma unei intervenții de lifting facial realizate într-un cabinet privat din București. Cazul a declanșat controale și ridică semne de întrebare privind siguranța procedurilor estetice.

Pacienta a ales să facă un lifting facial, o procedură frecventă în chirurgia estetică, care presupune întinderea pielii și redarea fermității feței și gâtului. Deși considerată uzuală, intervenția implică riscuri, mai ales în absența unor evaluări medicale riguroase.
În timpul operației au apărut complicații severe, iar starea femeii s-a deteriorat brusc. A fost solicitată intervenția de urgență, iar pacienta a fost transportată la spital, unde medicii au reușit inițial să o stabilizeze.
Investigațiile ulterioare au indicat o hemoragie cerebrală intraventriculară, cel mai probabil provocată de ruptura unui vas de sânge.
Declarațiile familiei
Soțul victimei, Sorin Dumitru, a povestit momentul în care a fost anunțat despre situație:
„M-a sunat domnul doctor, panicat așa la voce: «domnule Dumitru, țin să vă anunț că a apărut o complicație și am chemat salvarea, vă rog frumos să veniți aici, nu știu ce s-a întâmplat». Vă dați seama că am rămas fără grai.”
Familia susține că ar fi existat nereguli în ceea ce privește intervenția, inclusiv lipsa analizelor medicale preoperatorii și condițiile în care a fost realizată procedura.
Intervenția neurochirurgicală și evoluția ulterioară
Situația a impus o intervenție complexă pentru tratarea unui anevrism descoperit ulterior. Potrivit medicului neurochirurg Mugurel Rădoi, operația a decurs inițial bine, iar pacienta a fost conștientă în primele ore.
Ulterior însă, starea acesteia s-a deteriorat rapid. Femeia a intrat în comă profundă și, după aproximativ zece zile de la intervenție, a decedat în spital.
„Într-o luni am efectuat intervenția chirurgicală de clipare a acestui anevrism, lucrurile au decurs bine, pacienta postoperator în ziua respectivă s-a trezit, a vorbit, a fost conștientă, la fel și marți dimineață, însă din decursul după-amiezii zilei de marți, evoluţia ei a fost din ce în ce mai proastă. În ciuda intervenției noastre, a doua zi evoluţia dânsei a fost și mai proastă”, a declarat Mugurel Rădoi, medic primar neurochirurgie vasculară, potrivit Observator.
Control dispus de Ministerul Sănătății
Cazul a ajuns în atenția autorităților. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dispus un control al Inspecției Sanitare la cabinetul medical unde a avut loc intervenția.
Potrivit Ministerului Sănătății, echipa de control s-a deplasat la fața locului, însă a găsit unitatea închisă:
„Echipa de control s-a deplasat la fața locului, însă inspectorii sanitari au găsit cabinetul medical închis, motiv pentru care verificările nu au putut fi demarate.”
Instituția a precizat că verificările vor viza respectarea autorizației sanitare, a circuitelor medicale și a condițiilor igienico-sanitare, imediat ce accesul va fi posibil.


































