Verificări la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, după moartea a trei pacienţi

Verificări la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, după moartea a trei pacienţi

Ultima actualizare:

    Familiile pacienților morți spun că în Spitalul Sf. Spiridon e multă mizerie
Familiile pacienților morți spun că în Spitalul Sf. Spiridon e multă mizerie

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi a început verificări la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, după decesul, în luna iunie, a trei pacienţi internaţi pentru diferite intervenţii chirurgicale, potrivit News.ro. Aceștia au suferit complicaţii după ce au contactat bacterii intraspitaliceşti.

Purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu, a declarat, vineri, pentru News.ro că verificările inspectorilor vizează secţiile Ortopedie şi Chirurgie din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, unde au fost internaţi cei trei bolnavi, care ulterior au murit.

„Se fac verificări pentru a vedea dacă au fost respectate protocoalele. Ne-am autosesizat, inspectorii noştri s-au deplasat deja la spital, pentru a vedea cum stau lucrurile. Urmează să decidem un plan de măsuri”, a spus purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.

Reprezentanţii spitalului afirmă că decesul celor trei pacienţi nu s-ar datora infecţiilor intraspitaliceşti.

„Cei trei pacienţi nu au murit în urma infecţiei cu Clostridium difficile. Nu se poate spune nici măcar faptul că infecţia a agravat starea lor de sănătate. Decesul nu s-a produs la scurt timp după apariţia infecţiei, ci la săptămâni sau chiar o lună de zile. Doar în urma unor constatări anatomo-patologice s-ar fi putut spune că decesul s-a produs în urma infecţiei”, a declarat presei Mihaela Prelipcean, medic epidemiolog-şef al spitalului.

Ea a mai precizat că au fost începute verificări în cadrul spitalului, pentru a vedea dacă toate procedurile în cazul celor trei pacienţi au fost respectate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
167724206 2453627974782950 4506444149615552516 n jpg
Fum Sintesti captura video FB Asociatia civica Iar miroase png
rosii freepik1 jpeg
Loteria romana - loto FOTO Profimedia
accident (2) jpg
aeroport (1) jpg
concedieri, foto shutterstock jpg
image png
image
image