VIDEO A încercat să-și pună capăt zilelor la doar 18 ani, în noaptea de Revelion

Ultima actualizare:

Tragedia s-a petrecut după ce tânăra s-a certat cu prietenul ei, care a părăsit-o chiar în noaptea de Revelion. Fata se afla împreună cu o prietenă în momentul în care a decis să-și pună capăt zilelor. Prietena ei a încercat să o calmeze, fără succes. Totul s-a petrecut în doar câteva minute. Fata s-a aruncat în apa rece, în timp ce prietena ei suna la numărul unic de urgenţe 112.

Salvarea a venit din partea unui poliţist din patrula de Ordine Publică Dej, care patrula în zonă și s-a aruncat în apa rece ca gheaţa a Someşului, încercând să o scoată pe tânără la mal. În scurt timp medicii, paramedicii, pompierii, dar şi părinţii fetei au ajuns la faţa locului.

Pompierii au reuşit să-i scoată pe cei doi cu ajutorul unei bărci. Poliţistul salvator a fost preluat de un echipaj SMURD, în timp ce tânăra de 18 ani a fost urcată într-o ambulanţă. Aflaţi în stare de hipotermie, celor doi li s-au efectuat manevrele de încălzire, după care au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Dej. 

„Echipajele de urgenţă au fost solicitate cu privire la existenţa unei persoane de sex feminin aflată în imersie în apă cu jumătatea inferioară a corpului. Pacienta a fost scoasă la mal, conştientă, având hipotermie uşoară spre medie. Starea pacientei este stabilă şi nu pune probleme deosebite. Dacă ar mai fi stat în apă şi n-ar fi ajutat-o persoana care a scos-o la mal, ar fi murit cu siguranţă", a declarat dr. Mariana Baciu, medic al Serviciului de Ambulanţă Dej.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
narcise si lalele jpg
image png
image png
634126491 25861804303482099 6715739195124523553 n jpg
muncitor freepik png
horoscop casatorie jpeg
BeFunky collage   2026 03 16T223145 667 jpg
nick fewings  2lJGRIY5P0 unsplash jpg
image
image