VIDEO Klaus Iohannis, autografe timp de trei ore la lansarea cărţii

Ultima actualizare:
Klaus Iohannis îşi croieşte drum prin mulţimea adunată la Romexpo
Klaus Iohannis îşi croieşte drum prin mulţimea adunată la Romexpo

Preşedintele ales Klaus Iohannis şi-a lansat miercuri seară cartea autobiografică "Pas cu pas" la Târgul Gaudeamus. Reporterul Click.ro a fost prezent la eveniment şi relatează ce s-a întâmplat la standul Editurii Curtea Veche.

Aglomeraţie mare

Chiar dacă am ajuns cu o jumătate de oră înaintea lansării programate la ora 17.30 tot nu am reuşit să găsesc un loc în faţa standului.

Curtea Veche Publishing a ţinut ca lansarea volumului scris de preşedintele ales Klaus Iohannis să se facă în Pavilionul Central de la Romexpo. Când am intrat mi-am dat imediat seama unde are această editură standul amplasat. Peste 1.000 de persoane erau deja prezente şi aşteptau sosirea invitatului special al acestui moment. Cum se anunţase faptul că domnul Iohannis va acorda şi autografe, multă lume îşi achiziţiona cartea pe ultima sută de metri.

Presat de timp şi profitând de un moment de neatenţie al celor aflaţi la coadă m-am strecurat şi am cumpărat şi eu un exemplar al volumului "Pas cu pas", după care am încercat să-mi creez loc prin mulţime şi să ajung cât mai în faţă pentru a putea filma discursul preşedintelui pe care bănuiam că-l va avea cu ocazia lansării.

Chiar dacă am înaintat puţin, alţii au fost mult mai matinali şi a trebuit să mă mulţumesc cu un loc situat în lateral, de unde nu prea se vedea nimic, înălţimea nefiind o trăsătură fizică definitorie a aspectului meu. Mi-am verificat setările la aparatul foto pe care îl aveam, am făcut câteva cadre de test şi apoi am aşteptat.

Klaus Iohannis alături de Cristian Ţopescu şi Grigore Arsene, directorul Curtea Veche
Klaus Iohannis alături de Cristian Ţopescu şi Grigore Arsene, directorul Curtea Veche

Lumea era extrem de calmă chiar dacă căldura începea să-şi facă simţită prezenţa. Oamenii au început să devină nerăbdători la puţin timp după ce ora anunţată oficial a fost depăşită. Se pare că punctualitatea specific germană a fost învinsă de "planificarea" românească.

"Niciun moment senzaţional"

În jurul orei 17.46 liniştea care domnea în Pavilionul Central a fost perturbată de aplauzele şi uralele celor aproape 2.000 de oameni care doreau să asiste la această lansare. Intrase omul momentului, iar numele său a început să fie scandat de cei prezenţi.

Klaus Iohannis a vorbit despre motivele pentru care a scris această carte
Klaus Iohannis a vorbit despre motivele pentru care a scris această carte

Şi-a croit drum încet-încet prin mulţime, flancat de SPP-işti şi a ascultat cuvântul de început al directorului editurii Curtea Veche, Grigore Arsene, şi cel al jurnalistului Cristian Ţopescu. Comentatorul sportiv i-a oferit preşedintelui ales o minge de tenis cadou, fiind impresionat de faptul că acesta a sărbătorit victoria în faţa lui Victor Ponta printr-o partidă de tenis a doua zi după afişarea rezultatelor.


    Klaus Iohannis a vorbit despre motivele pentru care a scris această carteFoto Adevărul
Klaus Iohannis a vorbit despre motivele pentru care a scris această carteFoto Adevărul

"Sunt extrem de plăcut surprins de numărul mare de vizitatori de la Gaudeamus. Eu sunt obișnuit să intru și în librării, și în târguri de carte. De obicei se văd bine cărțile și rar oamenii. Astăzi se văd bine oamenii și sper și cărțile. În mine veți avea un președinte care încearcă să reconecteze cartea la om și omul la carte, în special tânărul", au fost primele cuvinte rostite de domnul Klaus Iohannis după ce a luat cuvântul, vădit impresionat de numărul mare de oameni prezenţi la acest eveniment.

"Nu am niciun moment senzațional de relatat, după cum senzaționalul nu cred că este foarte important în politică sau în abordarea politică atunci când vrei să te implici pentru comunitate. Departe de mine să dau cuiva lecții prin intermediul acestei cărți, cum nu mi-am propus nici să fie un mijloc de a transmite o rețetă a succesului. Nu există o rețetă a succesului alta decât cea spusă de Einstein: 99% transpirație și 1% inspirație. De atunci nu s-a schimbat nimic", a mai adăugat preşedintele ales al românilor.

Apoi a început să acorde autografe. Seara, la 21.00, după mai bine de trei ore, Klaus Iohannis încă îşi mai punea semnătura pe volumele celor prezenţi. În total 3.000 de autografe, pentru că unii aveau şi câte 2-3 cărţi. "Nu plec de aici până nu le semnez pe toate", a explicat preşedintele ales al României.

Lumea prezentă s-a grăbit să ia un autograf de la Klaus Iohannis
Lumea prezentă s-a grăbit să ia un autograf de la Klaus Iohannis

Cel mai important salon de carte din România se va desfăşura până duminică la Pavilionul Central de la Romexpo Bucureşti.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Harry Foto Getty Images jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Proces electoral într-o secție de vot în timpul turului I al alegerilor pentru funcția de președinte al României și pentru referendumul legat de Capitală, București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Garry Kasparov (2) jpg
carabinieri
image png
horoscop compatibilitate jpg
carne gratar jpg
roman jpg
iepure jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net