Vine vacanţa, haideţi în tabără!

Ultima actualizare:

    Anul acesta, sunt foarte  multe oferte pentru elevii  care intră în vacanţă vineri. Printre acestea, tabăra  medievală de la Rucăr
Anul acesta, sunt foarte multe oferte pentru elevii care intră în vacanţă vineri. Printre acestea, tabăra medievală de la Rucăr

A mai rămas o săptămână de şcoală, dar copiii visează de pe acum la vacanţă. Vor să se joace cât e ziulica de mare, dar să şi facă sporturi şi drumeţii alături de alţi copii de vârsta lor. Click! vă prezintă cele mai ispititoare locaţii şi preţurile pe care trebuie să le plătească părinţii.

La munte sau la mare? Oriunde este distracţie şi aventură, spune Leon, de 8 ani.

„Din prima zi de vacanţă plec în tabără, la Sibiu. Părinţii mi-au promis că mă mai lasă să merg şi în alte locuri frumoase. Îmi place să vizitez, să îmi fac prieteni noi şi să mă întorc cu amintiri frumoase", ne-a spus Leon.

Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) are oferte pentru toate gusturile. Sunt organizate tabere tematice de limba engleză, de înot, de escaladă, de icoane, olărit şi dans.

Leon, 8 ani: "Plec chiar de vineri în tabără, la Sibiu!"

Leon, 8 ani
Leon, 8 ani

Toată vara sunt aşteptaţi 648 de copii pe Litoral, la Eforie Sud şi la 2 Mai. Un sejur (şapte zile) costă 420 de lei.

Aceleaşi preţuri le găsiţi şi la Complexul Năvodari, al SIND România, care se deschide chiar din prima zi de vacanţă.

La munte sunt zeci de destinaţii. Pe Valea Prahovei, de pildă, şcolarii sunt aşteptaţi la Buşteni şi Sinaia, în total 141 de locuri, la preţul de 420 de lei/sejur.

O altă zonă de interes este Sibiul care are 1.800 de locuri, la Păltiniş, Ocna Sibiului, Cisnădioara, Sălişte şi Râul Sadului, iar preţul unui sejur este de 360 de lei.

Şi la Dunăre se pot distra cei mici: la Babadag şi Sulina sunt 270 de locuri.

O ofertă deosebită este tabăra medievală. Fiecare zi e o provocare. Copiii au program în aer liber: se îmbracă cu haine din vremea cavalerilor, învaţă să se „bată" cu sabia (din lemn), să picteze blazoane, să tragă cu arcul, să joace.

Aflată în apropierea platoului Giuvala (zona Rucăr-Bran), organizatorii organizează excursii la Cheile Moieciului, Parcul Naţional Piatra Craiului, Peştera şi Cheile Dâmbovicioarei.

Costul taberei este de 1.400 lei/copil şi include transport, cazare şi masă. Sunt acceptaţi copii între 5 şi 16 ani.

Tot mai mulţi părinţi vor să îşi înveţe copiii să ducă o viaţă sănătoasă. Pentru aceştia, sunt oferte de la taberele de cercetaşi, în Transfăgărăşan sau Zărneşti.

În prima locaţie, 6 zile costă 1.200 de lei, timp în care copiii învaţă să respecte natura.

La Zărneşti, sunt primiţi copii de 12 -18 ani, care vor să să facă drumeţii, escaladă, orientare turistică, echitaţie sau pescuit. Un sejur de 6 zile costă 1.200 de lei.

Iată cum trebuie să pregătiţi pentru călătorie bagajele celor mici

Din rucsac nu trebuie să lipsească:

- Haine suficiente pentru o săptămână la munte, inclusiv pulovere şi jachetă;

- Medicamentele pe care le iau în mod obişnuit, dacă este cazul;

- Cizme şi ghete;

- Încălţăminte de interior;

- Pelerină de ploaie;

- Şosete (cel puţin câte o pereche pentru fiecare zi);

- Un rucsac mic pentru excursii în care să poată încăpea cel puţin o pelerină de ploaie, o sticlă cu apă şi o gustare;

- Adeverinţă medicală (de la medicul de familie) în care să scrie: copilul este apt pentru a participa în tabără şi menţiuni speciale (afecţiuni, tratamente, alergii specifice - dacă este cazul).

Iată cum trebuie să pregătiţi pentru  călătorie bagajele celor mici
Iată cum trebuie să pregătiţi pentru călătorie bagajele celor mici

Click! spune:

În fiecare judeţ sunt oferte pentru vacanţa elevilor, pe care le puteţi afla de la Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret.

Pentru Bucureşti, la Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, telefon 021.324.99.30 / 021.324.99.35.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net