Viorica Dăncilă minte de îngheață apele! I-a spus lui Juncker că protestatarii au intrat în sediul Guvernului!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Premierul României, Viorica Dăncilă, i-a transmis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans, în care transmite că protestul din 10 august a fost o încercare de înlăturare a guvernului, potrivit jurnalistului Ovidiu Vanghele de la Centrul de Investigaţii Media.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că scrisoarea a fost primită și că va fi formulat un răspuns în cel mai scurt timp.

„Manifestaţia din 10 august a devenit un subiect de dispută politică intensă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm şi la izolarea forţelor perturbatoare a ordinii publice. Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemat la continuarea protestelor, aducând acuze instituţiilor statului, forţelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetăţenii faţă de agresiuni şi acţiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate”, a scris Viorica Dăncilă în scrisoarea trimisă conducerii Comisiei Europene, publicată pe Facebook de Ovidiu Vanghele de la Centrul de Investigaţii Media.


    Jandarmii au intervenit în forță vineri, 10 august, la protestele din Piața VictorieiFOTO: INQUAM
Jandarmii au intervenit în forță vineri, 10 august, la protestele din Piața VictorieiFOTO: INQUAM

„De asemenea, funcţia constituţională de mediator între societate, forţele politice şi instituţiile statului, care revine preşedintelui României, conform atribuţiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze guvernului şi să facă un apel la continuarea protestelor”, a adăugat Premierul.

Dăncilă mai susţine că după ce a iniţiat protestul, diaspora s-a retras din organizarea acestuia şi că asta le-a permis unor manifestanţi să încerce să intre în seduil guvernului.

„Astfel, evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanţi care au instigat la acţiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forţare a cordoanelor de jandarmi şi de intimidare a unor obiective în spaţiul public”, a subliniat Premierul.

Acesta din urmă a mai subliniat şi că jandarmii au acţionat în conformitate cu legea şi că s-au declanşat mai multe anchete după ce o parte dintre protestatari au depus plângeri.

„Forţele de ordine au întreprins demersuri de oprire a violenţelor în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar faţă de plângerile unor demonstranţi care au reclamat faptul că au fost victimele unor abuzuri, au fost demarate anchete cu privire la faptele semnalate”, a conchis Dăncilă.Circa 100.000 de oameni au protestat vineri, 10 august, în Piaţa Victoriei şi s-a încheiat cu evacuarea forţată a pieţei de către jandarmi. Peste 450 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală în urma intervenţiei jandarmilor, care au folosit gaze lacrimogene pe intreg parcursul manifestaţiei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net