Vlad Voiculescu a fost demis. Cine preia interimatul la Ministerul Sănătății. Motivele revocării

Ultima actualizare:

    Vlad Voiculescu pleacă de la Ministerul Sănătății după o serie de scandaluri pe care nu le-a putut manageria
Vlad Voiculescu pleacă de la Ministerul Sănătății după o serie de scandaluri pe care nu le-a putut manageria

Vlad Voiculescu a fost demis din funcția de ministru al Sănătății de premierul Florin Cîțu. Până la desemnarea unui nou ministru, locul său va fi preluat de Dan Barna. Motivele revocării sunt legate de publicarea în Monitorul Oficial fără știrea și acordul premierului a noilor reguli de carantinare a localităților dar vine și în contextul tragediei petrecute la spitalul Victor Babeș unde au decedat trei pacienți.

Vlad Voiculescu a fost demis. Comunicatul oficial al Guvernului 

Vlad Voiculescu a fost revocat din funcţia de ministru al Sănătăţii, iar premierul Florin Cîţu a transmis preşedintelui Klaus Iohannis documentele necesare. Surse politice afirmă că, înainte de a trimite actele pentru revocarea lui Voiculescu, premierul Florin Cîţu a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, care a şi-a dat acordul. Documentele au ajuns deja la Palatul Cotroceni. Iată ce scrie în comunicatul oficial trimis de Guvern:

„Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”.

Pleacă și Andreea Moldovan

Totodată, Florin Cîţu a decis demiterea din funcţia de secretar de stat la ministerul Sănătăţii a Andreei Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de miercuri.

Premierul Florin Cîțu a fost nemulțumit de faptul că secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, cu sprijinul ministrului Voiculescu, a trimis la publicare în Monitorul Oficial un ordin cu reguli mai dure pentru carantinarea localităților.

Asta, în timp ce Guvernul încearcă să ridice din restricții și anunță de câteva zile numai vești bune: măsurile se vor ridica gradual începând cu data de 1 iunie, masca ar putea să nu mai fie obligatorie în anumite situații, regulile pentru înmormântarea persoanelor decedate de Covid s-au relaxat, elevii se vor întoarce în bănci mai devreme. Totul este expus pe un ton foarte optimist care să dea românilor speranță. În acest context, noile măsuri de carantinare a localităților, mai dure, publicate în Monitorul Oficial fără știrea și acordul premierului, au picat ca nuca-n perete și au declanșat un nou scandal în Coaliție. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net