Vom avea două benzi pentru ieșirea din Aeroportul Otopeni

Ultima actualizare:

    Ministrul Transporturilor a promis că linia ferată care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni va fi gata în 2020
Ministrul Transporturilor a promis că linia ferată care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni va fi gata în 2020

Până la sfârșitul acestei luni, se vor realiza lucrări de supralărgire la două benzi a fluxului de ieșire din Aeroportul Henri Coandă către București, a anunțat vineri Compania Națională Aeroporturi București.

„Acest proiect a fost demarat încă din 2010 și este important pentru accesul și defluirea clienților Aeroportului Henri Coandă (Otopeni). Împreună cu echipa CNAB, am deblocat acest proiect preluând responsabilitatea efectuării lucrărilor de la administratorii DN 1 și obținând avizele și autorizațiile necesare, astfel încât săptămâna viitoare să putem începe lucrările”, a declarat directorul general al CNAB, Bogdan-Stelian Mîndrescu.

Din cauza volumului mare de autoturisme și autovehicule de transport pasageri și mărfuri, la orele de vârf se formează cozi la ieșirea din aeroport către DN 1, întrucât accesul în sensul giratoriu se face pe o singură bandă. Pentru fluidizarea traficului auto, CNAB a luat decizia supralărgirii la două benzi a fluxului de ieșire spre București, pe toată lungimea acestuia. Banda suplimentară se creează prin redimensionarea insulei din vecinătatea sensului giratoriu, iar pe perioada lucrărilor nu va fi afectat fluxul actual de ieșire.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiktok shutter1 jpeg
kathas fotos tomatoes 7434956 jpg
islanda adobestock jpg
soferita autospeciala captura video jpg
Misiunea artemis 2 jpg
Gradinarit Foto Freepik jpg
hung772000 children 1449677 jpg
cutremur afganistan jpg
image
image