Vor să ne ia aerul condiţionat de la geam

Ultima actualizare:

Blocul vostru urmează să intre în reabilitare? Atunci luaţi-vă adio de la aparatul de aer condiţionat de la geam! Imediat ce clădirea va fi gata, acesta va trebui pus în altă parte. Fie în balcon, fie pe casă, dacă staţi la curte. Asta vă sfătuieşte Gheorghe Pătraşcu, arhitectul-şef al Capitalei.

"Dacă regulamentul, aflat în dezbatere publică, va fi votat de consilieri, atunci, în şase luni de la adoptarea lui va intra în vigoare. Nu vom proceda de-a valma, ci vom începe pe zone. Primele blocuri unde nu vor mai fi aere condiţionate la geam sunt cele de pe Bd. Lascăr Catargiu, Calea Victoriei, Bd. Carol, Bd. Pache Protopopescu, Bd. Magheru, Bd. N. Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Bd. Regina Elisabeta şi Bd. Kogălniceanu", ne-a precizat arhitectul.

În timp, însă, programul va fi implementat în majoritatea cartierelor din oraş. Singurele clădiri care vor scăpa de hotărârea primăriei sunt cele deja reabilitate termic sau care se află în curs de reabilitare, la data intrării în vigoare a regulamentului. De asemenea, şi antenele de satelit vor dispărea din vizorul trecătorilor.

«Unde să le punem? La subsol?»

Roxana Ion (35 de ani): „Mi-e absolut indiferent dacă vor lăsa aparatele de aer condiţionat pe faţada blocului. Eu nu am instalaţie de aer condiţionat, pentru că nu suport, iar la alţii nu mă interesează. Estetica blocului mă lasă rece"Andra Ţufrea (46 de ani): „Să luăm aparatele de aer condiţionat de pe faţada blocului, să luăm şi antenele de pe bloc? Luăm tot, nu-i problemă. Dar unde le punem? La subsol? În case? Eu nu sunt de acord cu aşa o decizie. Avem probleme mai importante de rezolvat"



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image