Vorbe grele la ţară. Primarul: ”Preotul e pomanagiu”. Preotul: “Nu-i place faţa mea”

Ultima actualizare:

    Edilul Mihail Dumitrescu şi preotul Cristian Dumitru se află în război
Edilul Mihail Dumitrescu şi preotul Cristian Dumitru se află în război

Scandal într-o comună prahoveană! Preotul din Proviţa de Jos a postat pe Facebook fotografii cu uliţele desfundate, iar primarul a luat foc, socotindu-se persiflat în faţa sătenilor. Edilul îl acuză pe părinte că este ”cerșetor și pomanagiu”, iar protul susține că primarului ”nu-i place de fața lui”. Cearta dintre cei doi a fost tranșată de polițiști.

Tensiunile dintre Cristian Valentin Dumitru, preot paroh în comuna prahoveană Provița de Jos, și Mihail Dumitrescu, primarul localității, au pornit, se pare, de la bani. Preotul a făcut o solicitare către administrația locală cerând finanțare pentru reparații la Biserica ”Sfântul Nicolae”, unde slujește de doi ani, dar și pentru gardul cimitirului comunal. Primarul spune că parohia a primit 25.000 de lei încă de anul trecut, însă preotul nu s-a îngrijit să-i cheltuiască, motiv pentru care banii au fost retrași din cont, conform legii, în ultima zi din 2017. 

Degete prinse în uşă

Părintele a mers, pe 21 februarie, la sediul primăriei pentru a avea o discuție cu edilul, în speranța că va reuși să obțină din nou bani. Omul Domnului a nimerit într-o zi în care edilul nu avea audiențe, așa că pe holurile Primăriei din Provița de Jos a izbucnit un scandal care s-a lăsat cu înjurături, cu degete prinse în ușă și cu amenințări.

“A vrut să mă ia de guler”

”M-am pomenit aici în sediu cu preotul, într-o zi în care nu aveam audiență. Am avut senzația că dânsul este ori sub influența alcoolului, ori este drogat. Să vii în straie bisericești și să tragi de uși sau să bagi mâna... Am încercat să fug și să evit discuțiile, pentru că sentimentul a fost că vrea să mă ia de guler. Eu nu am nimic de împărțit cu dânsul, dar mi se pare rușinos să mintă atât de grosolan, că l-am înjurat și că l-am scuipat. (...) Este rușinos pentru că minte și este prea pomanagiu și cerșetor”, spune edilul Dumitrescu pentru adevarul.ro.

Tărăboiul dintre cei doi ar fi fost alimentat de niște fotografii făcute de preot pe ulițele pline de noroi ale comunei. Imaginile au fost postate pe pagina de facebook a parohiei, iar primarul a considerat că părintele îl dezonorează în fața alegătorilor.

„Comportament trivial”

”Mi s-a spus că, de când am venit în această parohie, primarului nu-i place fața mea”, replică preotul Dumitru. “M-am lovit de un comportament trivial al dânsului. A spus o înjurătură pe care demnitatea mea de preot și cultura mea nu-mi permit să o redau. A făcut abuz de funcția sa, întrucât a sunat la Prefectură, de la Prefectură la Poliția Câmpina și de aici la Poliția din Provița. Nu am mers acolo să cer ceva în interes propriu. Parohia noastră are în vedere mai multe proiecte edilitare, printre care consolidarea bisericii şi refacerea gardului cimitirului. Cu un an înainte mi-a promis 25.000 de lei, bani de care parohia nu a beneficiat”, a explicat părintele Dumitru.

Scandalul din sediul Primăriei dintre preot și primar a ajuns până la urechile mai marilor de la Patriarhie, dar și de la Guvern, motiv pentru care prefectul județului Prahova a sesizat Poliția.

Citeşte articolul complet pe adevarul.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net