Zbârnâie telefoanele în saloanele de înfrumusețare: „În câteva ore am rezervat pentru 5 zile”

Ultima actualizare:

    Cătălina-Asiza Borceanu se pregătește să-și redeschidă salonul din Buzău
Cătălina-Asiza Borceanu se pregătește să-și redeschidă salonul din Buzău

De luni după-amiază, imediat după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că din 15 mai se vor redeschide saloanele de înfrumusețare, telefoanele au început să sune la foc continuu pentru programări. Hair-stiliștii, cosmeticienele și manichiuristele abia fac față valului de cereri din partea doamnelor care au dus până acum lipsa tunsului, vopsitului, epilatului. În doar câteva ore, multe saloane deja au completat lista cu programări pentru o întreagă săptămână.

„Ziua de 15 mai e în acest moment plină de programări, de dimineața până seara. Dar nu numai. Ieri (n.r. luni) am primit peste 30 de mesaje din partea clientelor mele, suntem cu caiețelul plin până pe 19 mai. În câteva ore am rezervat 5 zile. De fapt, încă dinainte de anunțul președintelui Klaus Iohannis, clientele mele mă sunau să-mi spună să le am în vedere: „nu uitați de mine”, „eu sunt prima”, „mi-a ajuns părul până la călcâie”. Trebuie să precizez că, în ciuda cererii mari, numărul clientelor dintr-o zi va fi de acum mai mic decât era înainte de pandemie, deoarece trebuie să păstrăm mai mult timp între programări pentru dezinfectarea spațiului, nu mai putem avea mai mult de o persoană într-o încăpere etc.”, aflăm de la Cătălina-Asiza Borceanu, șefa Elixir Beauty Salon din Buzău.

Și la un alt salon de înfrumusețare din București telefoanele au zbârnâit ieri toată după-amiaza. „Cel mai solicitat serviciu este cel de cosmetică facială, urmat de epilare (definitivă și cu ceară), dar și vopsit, tuns, manichiură și pedichiură. Weekendul 15-17 Mai este full, mai ales că doamnele vor să arate bine la ieșirea din izolare, când revin la birou”, spune administratorul salonului Happy Hours, Virginia Vasilică.

Virginia Vasilică administrează un salon din București
Virginia Vasilică administrează un salon din București

Vor fi reguli stricte de igienă

Pentru mai multă siguranță, la Buzău, prioritate vor avea clientele vechi, cunoscute. Este o primă măsură luată în acest moment, când se fac programări. „În felul acesta avem o evidență, iar pentru mine e important să lucrez cu oameni în care am încredere. În afară de asta, vom respecta măsuri stricte de igienă: clientele vor purta mască, vor fi rugate să se spele pe mâini înainte, avem peste tot soluții dezinfectante, iar între programări vom lăsa un spațiu de timp pentru a dezinfecta totul. Nu ne vom îmbrățișa, ca altădată, nu vom mai bea cafeluța în salon. Dacă cineva sosește mai devreme, va aștepta afară, în curte, unde am amenajat deja câteva măsuțe cu scaune, puse la distanță. În fiecare încăpere va fi o singură clientă, alături de cosmetician. Vom sta cu ferestrele deschise, personalul nostru va purta mască, mănuși, vizieră. Dar încă așteptăm să vedem care vor fi normele stabilite de autorități”, ne spune Cătălina-Asiza Borceanu.

Atât clientele, cât și personalul vor purta măști de protecție
Atât clientele, cât și personalul vor purta măști de protecție

Și la salonul din București e un flux strict al celor care vin, care pleacă și care așteaptă. Afară s-a amenajat un foișor unde pot sta  2-3 persoane, există toalete separate pentru angajați și pentru clienți, vor fi preșuri îmbibate cu clor, substanțe dezinfectante. „Vizita la salon nu va mai fi așa cum o știam. Dar, cu atenție și grijă, totul va fi bine. A fost o perioadă grea pentru toată lumea, acum ne adaptăm la noua viață”, mărturisește doamna Virginia, care are 14 angajați. Toți au fost până acum în șomaj tehnic, însă deocamdată nu s-au primit banii.

Dana Săvuică se va programa la coafor

Dana Săvuică mergea de două ori pe lună la coafor
Dana Săvuică mergea de două ori pe lună la coafor

Una dintre cele mai cochete și îngrijite vedete, Dana Săvuică, era o clientă fidelă a saloanelor de înfrumusețare. Mergea de două ori pe lună la coafor și de două ori la cosmetică. În această perioadă de izolare mărturisește că și-a vopsit rădăcinile supravegheată video de hair stilistul ei, Cristi Pascu: „Mi-a spus ce să-mi cumpăr, ce nuanțe să combin, în ce proporții, care sunt etapele... și am reușit, dar a fost anevoios și evident că nu mi-a ieșit ca la salon. E foarte dificil acasă, cel puțin în cazul meu, unde trebuie să folosesc o combinație de mai multe nuanțe”, spune Dana. După data de 14 mai, va merge în primul rând la cosmetică, să-și facă un tratament facial. „Tenul se încarcă, trebuie să-mi fac un peeling ușor, să-l vitaminizez și să-l pregătesc pentru vară. Am folosit și acasă creme, fiole și măști, am produse de calitate și un ritual strict de îngrijire, dar e nevoie, periodic, de mai mult. Așa am fost obișnuită”, mai spune vedeta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net