Negociere în direct

Radu Drăguţ corespondenţă din Africa de Sud

Probabil că micii comercianţi sunt la fel de speculanţi oriunde în lume.

Aşa cum şi la noi se vând străinilor costume populare care nu se mai poartă în România de zeci de ani nici în cele mai uitate sate, aşa şi în Africa de Sud, unde toţi negrii sunt îmbrăcaţi în blugi, tarabele sunt pline cu veşminte războinice, suliţe şi arcuri, de parcă după colţ te-ar aştepta nu un mall, ci un trib de zulu.

Ce e însă mai interesant e că niciun produs nu are preţ. Şi cum nu ai niciun reper, valoarea i-o stabileşte ad-hoc tarabagiul, care, dacă nu şi-ar fi dedicat cariera şlefuirii săgeţilor, ar fi fost cu siguranţă un mare actor. Asist la o negociere în direct între doi experţi. „Cât costă colierul acesta?". „150 de rand, îl dau foarte ieftin". „Dar dacă îl cumpăr, cât costă?", nu se lasă mai prejos nici turistul.

Negustorul îşi ia o faţă de parcă ar fi fost jignit de mamă: „Vă văd om serios... Nu mă aşteptam să apelaţi la metode din astea.. 120 de rand, că nu-mi place să negociez.

Şi-aşa, am plătit o grămadă de bani la producător pentru el". „Deci l-ai luat scump şi îl dai ieftin... Ce norocos sunt!", mai încearcă turistul. „Cât vrei domne' să dai pentru el?", spune cu dispreţ vânzătorul. „100 de rand!". „Ia-l şi du-te!", şi îi întinde colierul, de parcă şi-ar fi scos inima din piept.

Clientul pleacă şi nu se mai uită în spate. Altfel, ar fi văzut rânjetul negustorului şi şi-ar fi dat seama că el a fost cel păcălit.