Notele lui Capello!

Notele lui Capello!

Ultima actualizare:

    Capello, antrenorul care a distrus mândria Angliei
Capello, antrenorul care a distrus mândria Angliei

Fabio Capello, selecţionerul Angliei, a publicat pe site-ul www.capelloindex.com notele pe care le-a acordat elevilor săi după evoluţia de la turneul final.

Astfel, fiecare jucător a primit o notă de la zero la 100, iar având în vedere jocul lui Rooney şi compania, e lesne de înţeles că rezultatele au fost umilitoare.

Evident, cea mai mică notă dată de Capello a fost cea a lui Robert Green, 51.67, decisivă fiind gafa comisă de portarul englez în meciul de debut contra Statelor Unite 1-1.

Cu siguranţă însă că nici Rooney sau Lampard nu au fost prea fericiţi la aflarea părerii antrenorului lor, în condiţiile în care "premiantul" lotului a fost Jermain Defoe, cu o medie de 62,47.

Indexul a fost lansat cu fast în luna mai, dar după o întrevedere cu şefii de la federaţie, Capello a fost de acord să amâne proiectul până după Cupa Mondială, deşi dorea iniţial să publice notele la câteva ore după fiecare meci.

Tehnicianul s-a arătat surprins de reacţia Federaţiei, spunând că scopul programului său ar fi fost acela de a-şi motiva jucătorii. O metodă similară, folosită de Glenn Hoddle în timpul Mondialului din 1998, i-a adus acestuia destituirea.

Hoddle a ţinut atunci un jurnal, în care îşi nota după meciuri părerile despre fiecare jucător. După publicarea jurnalului, şi-a pierdut respectul vestiarului şi în cele din urmă şi locul de muncă.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ro alert webp
ambulanta  foto shutterstock jpg
Telefon - factura FOTO Shutterstock
mihail si gavriil jpeg
855602630 1643855367535894 3928890616345521326 n jpg
top view black friday assortment black background jpg
Unitatea de Primire Urgenţe Iaşi jpg
Design fără titlu (5) png
image
image