Nu așteptați toamna. Vine aer tropical peste România cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius

Vara ține toamna la ușă și își face de cap în continuare în România. Meteorologii anunță că vom suporta temperaturi de peste 30 de grade Celsius în perioada următoare. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 18 septembrie - 1 octombrie 2023. Temperaturile vor urca până la 33 de grade Celsius.

caldura camera fara aer conditonat canicula interior foto Shutterstock

 Un aer tropical va pătrunde în România, iar vremea se va încălzi treptat până în 24 septembrie, astfel încât regimul termic va cuprinde valori de la 24 până spre 33 de grade Celsius.

„Până spre finalul acestei săptămâni, vremea se va încălzi în majoritatea zonelor şi va deveni caldă pentru această perioadă în Câmpia de Vest şi în Câmpia Română. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în Moldova”, anunță meteorologii.

Prognoza meteo 18- 25 septembrie 2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât normalul acestei perioade, în săptămâna 18-25 septembrie 2023, pe întreg teritoriul României și în special în extremitatea de nord-est și de vest a țării. Excepție face extremitatea de nord-vest a țării, acolo unde regimul pluviometric va fi local excedentar, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în regiunile de sud și sud-vest.

Vremea 25 septembrie- 2 octombrie 2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât normalul perioadei în România, mai ales în regiunile extracarpatice, în săptămâna 25 septembrie- 2 octombrie 2023.

Cantitățile de apă vor avea o tendință spre deficit în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și sud-vestice.

Prognoza meteo 2- 9 octombrie 2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât normalul perioadei 2- 9 octombrie 2023 la nivelul întregii țări, mai ales în regiunile de sud și sud-vest.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Vremea 9- 16 octombrie 2023

Mediile valorilor termice vor fi situate peste cele specifice perioadei 9- 16 octombrie 2023, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Prognoza pe regiuni 

Banat

În prima săptămână de prognoză valorile termice se vor situa în general peste normele caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor între 26 și 28 de grade și ale minimelor între 4 și 16 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în 19, 20 septembrie și din nou în 24 și 25 septembrie.

 Crișana

Valorile termice diurne vor avea variații pe tot parcursul intevalului, astfel că mediile acestora vor fi cele mai coborâte, respectiv de 26 de grade, în 19, 20, 24, 25, 30 septembrie și 1 octombrie, iar în rest se vor situa între 27 și 29 de grade, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod normal perioadei. 

Transilvania

În prima săptămână de prognoză valorile termice diurne vor crește de la 24 la 28 de grade mediat regional, dar din 24 septembrie vremea va intra într-un proces treptat de răcire, astfel încât maximele vor ajunge la medii de 22 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 19 și 20 septembrie și din nou în 25 și 26 septembrie.

Maramureș

În prima săptămână de prognoză vremea va fi în general caldă, cu medii ale maximelor de 24 - 28 de grade, cele mai scăzute estimate pentru 19 septembrie, iar ale minimelor de 12 - 14 grade. În 24 septembrie se va răci semnificativ, un proces care de altfel va continua ușor până spre finalul intervalului, astfel încât valorile diurne vor fi de la 26 spre 22 de grade, iar cele nocturne de la 14 spre 10 grade. 

Moldova

Vremea va fi caldă și în general frumoasă în prima săptămână de prognoză, mediile maximelor se vor situa între 26 și 28 de grade, iar ale minimelor între 12 și 14 grade. În a doua săptămână se va răci ușor dar continuu, până la valori mediate regional ale maximelor de 22 de grade și ale minimelor de 10 grade. 

 Dobrogea

Vremea va fi în general frumoasă pe tot intervalul de prognoză, iar valorile termice mai ridicate decât în mod normal până în data de 25 septembrie. Maximele vor avea medii între 24 și 28 de grade, iar minimele între 14 și 16 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi scăzută.

Muntenia

Vremea se va încălzi treptat până în data de 24 septembrie, astfel încât regimul termic diurn va varia de la valori mediate regional de 26 până spre 30 de grade, iar cel nocturn de la 12 la 16 grade. După această dată se va răci ușor, maximele vor scădea la medii de 25 de grade, iar minimele la 12 grade. Probabilitatea de apariție a averselor va fi scăzută.

 Oltenia

În perioada 18 – 23 septembrie vremea va fi în mare parte a regiunii ușor mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu medii ale maximelor ce vor crește de la 24 spre 28 de grade și ale minimelor oscilante între 12 și 16 grade. A doua săptămână de prognoză va aduce o ușoară răcorire, astfel încât media valorilor maxime va coborî spre 24 de grade, iar a minimelor spre 12 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 19 și 20 septembrie și din nou în 25 și 26 septembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net