O femeie s-a spânzurat la Cluj în podul spitalului în care era internată. Suferea de tulburări depresive severe

Ultima actualizare:

Familia a internat-o ieri la clinica din Cluj-Napoca pentru o serie de analize. Nu a mai aşteptat rezultatul. Femeia şi-a pus capăt zilelor chiar după ce medicii i-au recoltat sânge. Suferea de tulburare depresivă severă şi, potrivit medicilor, deşi i s-a aplicat medicaţia necesară şi nu dădea semne că ar recurge la u nasemenea gest, Vasica Mureşan, din judeţul Sălaj, a urcat la etajul I al clinicii, unde a găsit mai multe cabluri atârnate din tavan şi s-a spânzurat. Ea a fost găsită la puţin timp după ce asistentele nu o mai văzuseră pe holul secţiei. După 7.30, muncitorii care lucrau la mansarda instituţiei au găsit-o pe femeie spânzurată.

A scăpat de ochii supraveghetorilor

Ioana Micluţia, şefa secţiei în care era internată femeia din Sălaj, a declarat că pacienta a fost dusă la analize la ora 7.00. „Aceasta se afla sub supraveghere, însă a dispărut din atenţia asistentei care o păzea, circa 10 minute. În jurul orei 7.30 a fost găsită de muncitorii care lucrau la renovarea masardei, spânzurată cu un cablu”, a precizat aceasta. Şefa secţiei a declarat că pacienta nu mai avusese tentative de sinucidere.

Cristina Ciortea, managerul Spitalului Judeţean Cluj, a explicat că pacienta era internată în secţia deschisă a Clinicii de Neuropsihiatrie şi nu necesita supraveghere continuă. „A primit medicaţie corespunzătoare şi s-a stabilit că nu necesita internare la secţia de bolnavi închişi, astfel încât a rămas peste noapte ca un bolnav obişnuit. Imediat după vizita medicală de azi-dimineaţă, pacienta a fost descoperită spânzurată într-o încăpere de la mansarda clădirii”, a precizat Ciortea.

Ioana Micluţia a adăugat că după ce femeia a ieşit de la analize a început să se plimbe pe hol, aşteptând să ia masa. „Era în atenţia medicilor, însă a dispărut după câteva minute. Am căutat-o afară, crezând că a ieşit în curte, dar era de negăsit. În cele din urmă au venit muncitorii să ne spună că au găsit-o la etaj”, a mai povestit aceasta.

Ultimele cuvinte

Ultima persoană care a stat de vorbă cu pacienta înainte de a se sinucide a fost asistenta Aurelia Copaciu. „Îmi spunea că se smite chiar mai bine. Am povestit cu ea, am îndemnat-o să fie calmă deoarece nu trebuie să stea mult aici. I-am zis <<stai liniştită, în curând o să mergi acasă>>. Ea se plimba pe coridor şi mai povestea cu mine din când în când. La un moment dat a plecat şi credeam că e afară. Am căutat-o şi nu am găsit-o nicăieri. În cele din urmă muncitorii care lucrau la etaj au venit şi ne-au spus că o femeie s-a spânzurat sus”, a declarat, vizibil afectată, asistenta.

Trupul neînsufleţit al victimei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj. Conducerea Spitalului Clinic Judeţean Cluj a declanşat o anchetă internă în acest caz şi a sesizat Poliţia şi Parchetul în vederea stabilirii cauzelor care au dus la incident.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net