O poştăriţă s-a luptat cu hoţul pentru banii de pensii
În cei 36 de ani de când este factor poştal în cartierul constănţean Km 4-5, Teodora Mihai scapă pentru a doua oară cu bine dintr-un atac. Mai are un an până la pensie şi petrece de dimineaţă până seara pe teren.
Se consideră norocoasă pentru că a scăpat vie şi chiar dacă a fost lovită pentru ea important este că nu a fost lovită prea tare şi a recuperat cei 70.000 de lei din geantă.
A fost atacată pe la spate pentru că altfel i-ar fi venit de hac agresorului. „M-a lovit din spate când deschideam uşa. Dacă mă prindea între etaje, mă căsăpea. Doamne fereşte! Uşile de la scară au interfon, se deschid greu că sunt din metal. Nu m-ar fi auzit nimeni", povesteşte femeia. Nu are nici cea mai vagă idee cine este tânărul care a atacat-o şi nici nu l-a mai văzut prin zonă.
Marţi, la doar câteva ore de la agresiune, după ce a fost pansată de echipajul de pe SMURD, poştăriţa s-a întors la treabă chiar dacă fusese lovită cu brutalitate. Ieri, era tot la muncă, înconjurată de plicuri.
Cu un ochi vânăt şi mâna bandajată, Teodora Mihai muncea de zor. Uşor nu îi este să treacă peste cele întâmplate, dar pentru ea întotdeauna „serviciul a fost pe primul loc".
Trei poştăriţe, jefuite într-o săptămână
Factorii poştali din ţară au devenit ţinta infractorilor. În doar şase zile, alte trei poştăriţe au fost tâlhărite de infractori încă neidentificaţi.
14 octombrie - La Craiova, o poştăriţă a fost jefuită, în jurul orei 10.30, de un bărbat care i-a furat geanta în care avea aproximativ 50.000 de lei. Hoţul nu a fost prins.
15 octombrie - Pe strada Sirius, din Timişoara, în jurul orei 10.00, o poştăriţă a fost atacată, după ce tâlharii i-au pulverizat femeii conţinutul unui spray iritant-lacrimogen în faţă şi i-au luat două genţi în care se aflau aproximativ 50 000 de lei. Tâlharii nu au fost prinşi.
19 octombrie - O poştăriţă a fost tâlhărită, în jurul orei 13.00, pe o stradă din Arad de un bărbat, care i-a furat suma de 60.000 de lei. Autorii jafului nu au fost identificaţi.