Oana Zăvoranu ştia că vrăjitoarele ajută numai pe bani

Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Ilfov au decis să le cerceteze pe cele două vrăjitoare, dar şi pe alţi doi complici ai acestora, în stare de libertate.

Din motivarea magistraţilor reiese că afirmaţiile Oanei Zăvoranu, cum că a fost înşelată cu 450.000 €, sunt nepertinente. Vedeta le acuză pe cele două ghicitoare că au păcălit-o să-şi vândă maşina, un Porsche, apoi să le cedeze, printr-o înţelegere la notariat, un apartament şi o casă dintr-o zonă centrală a Capitalei.

În urma plângerii formulate de Oana, procurorii le-au reţinut, marţi, 13 decembrie, pe Vanessa şi pe Melissa.

„E neîndoielnic că părţile vătămate cunoşteau, prin intermediul publicităţii pe care şi-o făcea vrăjitoarea Melissa, Rada Mincă, natura serviciilor pe care aceasta le prestează, precum şi faptul că în schimbul acestor servicii inculpata pretinde diverse bu­­nuri sau sume de bani. Prin urmare, este evident că inculpata nu a indus în eroare părţile vătămate", se arată în motivarea magistraţilor la decizia de a nu le aresta pe ghicitoare.

Instanţa a mai arătat că „părţile vătămate au acţionat în deplină cunoştinţă de cauză şi potrivit propriilor convingeri, achitând inculpatei contravaloarea serviciilor prestate de aceasta".

Mai citeşte:

Oana Zăvoranu: «Să ne unim, toţi cei escrocaţi de Vanessa şi Melissa!»

Oana Zăvoranu: «Îmi pare rău că am fost atât de oarbă, mama a avut dreptate!»

Oana Zăvoranu: «Melissa m-a întrebat ce aleg: să-mi ardă maşina sau să mă usuc pe picioare?»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net