A luat 60.000 €, dar nu vrea nimic pentru el
A câştigat 60.000 de euro vineri seara la „Dansez pentru tine", dar nu-şi doreşte absolut nimic pentru el. Nici un telefon mai fiţos, nici maşină, nici măcar o locuinţă mai mare. Tot ce a făcut până acum a fost pentru bunicii şi fratele lui, pe care vrea să-i vadă fericiţi şi lipsiţi de grija zilei de mâine.
Răzvan Marton, partenerul Ilincăi Vandici de la „Dansez pentru tine" (Pro TV), a câştigat vineri seara 60.000 de euro. O sumă imensă pe care încă nu s-a gândit în ce să o investească. „Vom face consiliu de familie, bunicul va face yoga, va avea o revelaţie inteligentă şi va hotărî. Eu nu am dorinţe deosebite decât să-i văd pe ei fericiţi", a mărturisit ieri pentru Click! câştigătorul acestei ediţii. A apărut rupt de oboseală după o noapte nedormită, cu mâna accidentată pe jumătate amorţită, dar strălucind de fericire.
„Sunt extenuat de fericit. Sunt atât de multe sentimente noi adunate în acest trup, că mă simt ciudat. Acum a fost pentru prima dată când am plâns, eu, care nu plâng niciodată", a declarat Răzvan.
Dintotdeauna a avut un vis, un scop în viaţă - să-i scape de griji şi datorii pe bunicii care l-au crescut. Aveau multe lipsuri şi vedea cum bunicii îşi rup de la gură să le dea nepoţilor ce au nevoie. Locuiau cu toţii într-o căsuţă modestă din Baia Mare. Răzvan, cu fratele lui mai mic şi cu bunica dormeau într-o cameră, iar în cealaltă, cu rol şi de bucătărie, dormea bunicul.
Ilinca, Răzvan şi coregrafa lor, Căprioara, au plâns de bucurie, la finalul emisiunii. Tot efortul lor depus până acum a ajuns la sufletul publicului, care i-au votat şi i-au trimis pe primul loc
„Mă simţeam handicapat în faţa lor, voiam să îi ajut cumva, dar nu puteam să fac mare lucru, chiar dacă nu m-am ferit de nicio muncă până acum. Am lucrat în construcţii, într-o fabrică de mobilă, la lemne, în pădure, asta pe lângă şcoală. În prezent sunt masterand la Studii Canadiene, cânt şi fac parte dintr-o trupă de teatru de improvizaţie", mai spune tânărul de 22 de ani.
Cu dansul nu a avut nicio legătură până acum. Cu toate acestea, şi-a zis să-şi încerce norocul în Capitală, la unul dintre cele mai mediatizate emisiuni de dans. „Bunicul nu a fost iniţial de acord. Chiar cu două zile înainte de a fi anunţat că am fost selectat primisem un super post de purtător de cuvânt al Prefecturii Maramureş. Trebuia să renunţ la post, la cursuri pe o perioadă de două luni, plecarea de acasă, drumul cel lung, plus că nu dansasem niciodată, toate acestea nu i-au plăcut bunicului. Dar eu sunt optimist, muncitor şi, dacă îmi propun ceva, reuşesc", explică Răzvan.
I-a fost cumplit de dor de ei, cât a fost în cantonament, şi foarte greu la început, din cauza lipsei de antrenament, de condiţie fizică. Au urmat accidentările, mai întâi la genunchi, apoi la umăr, când a fost chiar nevoit să-şi schimbe coregrafia din cauza durerilor. „Bunicul zicea: dacă te-ai lovit şi te doare, hai acasă". A trecut însă peste toate şi a ajuns pe primul loc.
Ce a realizat, în tot acest timp? - Şi-a demonstrat că, dacă vrei, poţi, şi a prins mai multă încredere în el. Vrea să se dedice, de acum încolo, carierei artistice, să cânte şi să joace teatru, dar să şi predea franceza în şcoală. Nu vrea să plece din Baia Mare. E fericit alături de familie.
„Mie îmi plac lucrurile simple, sunt fericit cu puţin. Nu-mi trebuie lux şi averi. Eu sunt un romantic, vreau familie, aş vrea să mă căsătoresc, dar, din păcate, nu am cu cine. Mă simt totuşi mai liber acum, mai puţin apăsat de griji, ştiu că viaţa îmi va oferi multe lucruri frumoase de acum încolo", a concluzionat marele câştigător de la „Dansez pentru tine".
A luptat pentru bunicii şi fratele lui
Răzvan a fost crescut de mic de bunicii lui. Părinţii au decedat când el era adolescent. Pe ei îi mai are pe lume şi pe fratele lui, Valentin, de 11 ani. Locuiesc toţi patru într-o căsuţă modestă din Baia Mare. Bunicul lui Răzvan (în vârstă de 74 de ani, a făcut de două ori infarct, bunica (68 de ani), are diabet, probleme cu inima şi e ciuruită de operaţii. „Vreau să-i văd sănătoşi şi fericiţi. Pe frăţiorul meu, care mă iubeşte enorm, vreau să-l trimiti şi pe el în excursii, să vadă lumea", a promis Răzvan.
Sore pe locul 2, Dima pe locul 3
Sore şi Dark, cei care au obţinut de-a lungul întregului sezon cele mai multe note de 10, s-au clasat pe locul al doilea şi au primit 20.000 de euro, iar Dima Trofin şi Iulia Clişu au obţinut locul al treilea şi premiul de 15.000 de euro. De altfel, toţi concurenţii din acest sezon au fost răsplătiţi cu premii în bani. Valoarea totală a premiilor oferite în finala celui de-al 14 sezon al emisiunii s-a ridicat la 141.000 de euro.
FOTO Ei au câştigat trofeul «Dansez pentru tine» şi premiul de 60.000 de euro
Ilinca Vandici, apariţie inedită la «Dansez». Ce a refuzat să facă chiar dacă asta o costa trofeulţ
FOTO Incredibil! Ilinca Vandici şi-a ascuns fundul, dar şi-a descoperit decolteul
FOTO Juraţii de la «Dansez» au desemnat cel mai bun dansator. Cine a câştigat premiul