EXCLUSIV FOTO Transformare uluitoare! Raluca Bădulescu a slăbit 50 de kilograme, dar şi-a îngrăşat căţeii!
S-a luptat din copilărie cu kilogramele în plus, dar a reuşit să pună capăt dietelor fără efect şi a slăbit miraculos după ce şi-a micşorat stomacul. Raluca Bădulescu şi-a făcut intervenţia chirugicală la începutul anului şi a topit nu mai puţin de 50 de kilograme.
Raluca Bădulescu (40 de ani) iese în lume fără să-şi mai facă probleme că cineva o bârfeşte pe la colţuri că are prea multe kilograme. De când şi-a micşorat stomacul, fiica fostului senator Doru Laurian Bădulescu, afişează un trup de adolescentă la care nici măcar nu îndrăznea să viseze.
Raluca a povestit pentru Click! că deşi mulţi ar fi tentaţi să creadă că i s-au pus în faţă o serie de restricţii, adevărul nu este nici pe departe aşa.
Raluca Bădulescu, surpinsă de fotoreporterii Click! la mall în luna octombrie
"Nu mă înfrânez de la nimic. Mănânc pizza, cheeseburger, prăjituri, dar din toate doar două linguriţe. Fumez tot atâtea ţigări ca şi înainte şi consum aceeaşi băutură carbogazoasă care îmi place. Nu ţin nicio dietă.
Sunt sătulă, pentru că o viaţă întreagă am ţinut regim şi nu am obţinut nimic. Operaţia asta este un miracol. Primele două luni sunt mai dificile, după care organismul se obişnuieşte. Intervenţia mi-a schimbat radical viaţa şi sunt foarte fericită. Am slăbit 50 de kilograme", ne-a declarat în exclusivitate Raluca Bădulescu.
Problema kilogramelor în plus a urnărit-o pe Raluca încă de când avea cinci ani. Ea îşi aminteşte că şi atunci era un copil supraponderal. Aşa se face că timp de 35 de ani, până a decis să-şi micşoreze stomacul, Raluca a fost în căutatrea unei soluţii care să o ajute să slăbească.
"O să mă vedeţi tot timpul cu pachetul după mine. Când merg la restaurant nu pot să termin porţia de mâncare, aşa că o iau acasă. Mănânc din ea de dimineaţă până seara şi tot nu o termin. În timp ce eu slăbesc pe zi ce trece, cei doi căţei ai mei s-au îngrăşat peste măsură, ba chiar au devenit obezi. Am foarte multă mâncare din care se înfruptă ei acum!", ne-a spus amuzată de situaţie Raluca Bădulescu.
Aşa arăta Raluca Bădulescu înainte de a slăbi
Peste numai două luni, Raluca va marca în calendar un an de la operaţia care i-a adus din nou zâmbetul pe buze. Potrivit specialiştilor în chirurgie, organismul se obişnuieşte să consume mai puţine alimente şi apare senzaţia de saţietate în 12 luni de la intervenţia de micşorare.
Citeşte şi:
FOTO EXCLUSIV Raluca Bădulescu e ca un fotomodel după ce a slăbit enorm
Ce mult şi-a micşorat stomacul Raluca Bădulescu! Acum se satură cu două linguri de mâncare