EXCLUSIV FOTO Iată vilele de lux ale juraţilor de la «Vocea României»
Tună, glumesc, îi resping, îi primesc în echipa lor. Juraţii de la „Vocea României” sunt adevăraţi „zei” pentru cei care vor să devină vedete. Când părăsesc scaunele din juriu şi studiourile de filmare, Loredana, Smiley, Moga şi Brenciu se refugiază în vile de lux.
Are faimă, bani, o familie frumoasă şi o carieră de succes. Loredana Groza (43 de ani) este un model profesional pentru multe cântăreţe de la noi. Puţini ştiu în ce vilă somptuoasă locuieşte soţia lui Andrei Boncea, unul dintre boşii Pro Tv.
Click! vă prezintă imagini în premieră cu "palatul" Loredanei, aflat în nordul Capitalei, la doi paşi de casa pe care şi-au construit-o Keo şi Andreea Bălan.
Vedeta a fost surprinsă de fotoreporterii Click! plecând cu Mercedesul nou de acasă
Fotoreporterii noştri au surprins-o pe vedetă plecând de acasă, la bordul unui Mercedes luxos, nou-nouţ. Relaxată şi cu ochelarii de soare la ochi, cântăreaţa a ieşit încet de pe uliţa îngustă, cu dale.
Vila familiei este departe de ochii curioşilor, înconjurată de alte case „cu pretenţii" şi mascată de multă vegetaţie. Acesta este locul unde Loredana îşi găseşte de fiecare dată relaxarea, după concerte sau după „Vocea României", unde este unul din cei mai iubiţi juraţi.
Vedeta a declarat întotdeauna că familia, adică soţul şi fiica lor, Elena, de 15 ani, este oaza ei de linişte.
La fel de relaxaţi se simt acasă şi colegii ei din juriul emisiunii de la Pro Tv: Smiley, Horia Brenciu şi Marius Moga au agonisit şi ei în carieră bani frumoşi, cu care şi-au construit vile ca-n reviste.
Smiley locuieşte din 2011 în vila de la Cernica
Casa lui Marius Moga are 350 mp şi e spectaculoasă
Prieteni vechi, muzicieni, colegi la „Vocea României", dar şi vecini. Smiley (30 de ani) şi Moga (32 de ani) au vile somptuoase la o aruncătură de băţ unul de celălalt, în Cernica. Smiley s-a mutat acolo în 2011, pe vremea când era împreună cu Laura Cosoi. A investit peste 200.000 de euro în teren şi casă. Marius Moga a băgat şi el 300.000 de euro într-o supervilă, dar mai are de aşteptat: se lucrează la ea de patru ani şi încă nu e gata. Proiectul e spectaculos, casa urmând să găzduiască şi studioul de înregistrări.
Citeste si:
FOTO EXCLUSIV Nimeni nu l-a mai văzut până acum! «Palatul» în care locuieşte Loredana Groza