Nae Lăzărescu, actorul cu cinci soţii: «N-am numărat toate femeile care au trecut prin viaţa mea!»

Ultima actualizare:

Viaţa sa a fost una cât se poate de frumoasă, după cum povestest acum unii dintre cei mai apropiaţi oameni ai săi şi are o reputaţie de adevărat crai.

Mai precis, într-un interviu acordat în 2012 pentru Exprespress, Nae a vorbit despre numărul femeilor pe care l-a avut de-a lungul vieţii.

"Am avut doar 5 neveste, toate cu cununie şi toate în prima etapă a vieţii mele. Nici vorbă de 15, cât s-a mai spus, asta e o legendă.

Toate au fost femei de treabă, dar nu au rezistat căsniciile pentru că, la vremea aia, eu eram mai răsculat. Cam lipseam cu gaşca, plecam des cu gaşca, cu amicii şi apărea lipsa de comunicare, iar relaţia scârţâia.

În rest, pe celelalte femei care au fost trecătoare prin viaţa mea nu le-am numărat. Or fi fost 150, cine mai ştie!", spunea el.

Într-un alt interviu, realizat pentru Teatrul Tănase, Nae vorbea despre actuala lui soţie, Marcela Avram.

«REP. : Să înţelegem că soţia dumneavoastră a reprezentat un element de echilibru în viaţa dumneavoastră?Nae Lăzărescu: Da. Acum dă masteratul la secţia de teatru a unei universităţi particulare. Ea se pregăteşte în continuare, învaţă. Este şi mult mai mică decât mine, are cu 27 de ani mai puţin. Vorba lui Birlic:”În viaţă ai de ales: ori mânânci o bucată de rahat de unul singur, ori o prăjitură în mai mulţi!”.Eu nu am fost decepţionat de săraca Monica Columbeanu că l-a lăsat pe ăla. Poate, în locul ei, îi făceam mai rău pentru că un om care se bagă în aşa ceva trebuie să fie pregătit psihic!

REP. : Dumneavoastră sunteţi pregătit psihic?Nae Lăzărescu: Eu zic că da. Am trecut şi eu prin asta, am avut cinci neveste. Am ţinut la toate şi sunt ale dracului de multe! Eu fiind un om sărac, cu lefuri de mizerie.»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net