Sabbagh, din nou în divorţ!

Ultima actualizare:

    Louise şi Christian  Sabbagh sunt  căsătoriţi din 2004 (FOTOGRAFII: ARHIVA PERSONALĂ)
Louise şi Christian Sabbagh sunt căsătoriţi din 2004 (FOTOGRAFII: ARHIVA PERSONALĂ)

Patru ani, atât a mai durat căsnicia dintre Christian Sabbagh (41 de ani) şi soţia sa, Louise. În aprilie 2010, cei doi erau în pragul divorţului. Chiar dacă atunci soţia ştiristului de la Kanal D a plecat de acasă, împreună cu fetiţa lor, Yasmine, în cele din urmă au trecut peste probleme şi au continuat viaţa împreună. Ieri, însă, prezentatorul tv a luat din nou decizia de a se despărţi de nevastă.

Prin dificultăţile vieţii de cuplu, prin care trecem eu şi soţia mea în acest moment, nu doresc nimănui să treacă. De comun acord am hotărât ca, după 10 ani de căsnicie, să mergem pe drumuri separate, cu dorinţa însă de a păstra o relaţie de prietenie. Având în vedere că fructul iubirii noastre este reprezentat de micuţa Yasmine în vârstă de numai 5 ani, scopul meu este acela de a o proteja pe cât se poate de mult de această schimbare care s-a produs în viaţa noastră. În această clipă nu-mi doresc nimic altceva decât să-mi canalizez toată energia, forţa şi credinţa în Dumnezeu pentru a-mi ajuta copilul să depăşească aceste momente de răscruce cât mai bine cu putinţă. Vreau să mulţumesc tuturor celor care mă sprijină în aceste zile cruciale pentru familia mea", a scris Sabbagh, ieri, pe pagina personală de Facebook. Ieri, Louise Sabbagh a confirmat şi ea divorţul.

Cei doi au împreună o fetiţă de aproape 5 ani, Yasmine

simeon stalpnicul png

„Este adevărat. Am decis de comun acord să divorţăm. Motivele nu intresează pe nimeni. Fiind vorba şi de un copil de 5 ani, prefer să ţin totul departe de presă. Fiecare îşi vede de viaţa lui", a spus, pentru Click!, Louise. Chiar dacă cei doi nu au vrut să intre în amănunte, prietenii lor au făcut câteva dezvăluiri.

„Au avut de mult probleme, s-au mai certat de câteva ori până în pragul divorţului. Cred că ea nu mai putea suporta felul lui de a fi", a spus un amic al familiei Sabbagh.

Louise şi Christian s-au cunoscut în 2002, pe holurile Poliţiei Capitalei, ea lucrând la biroul de presă. Doi ani mai târziu s-au căsătorit, iar în 2008 a venit pe lume fetiţa lor, Yasmine. Sabbagh mai are un băiat din prima căsnicie, Eduard.

Christian Sabbagh divorţează! Ce spune prezentatorul despre decizia luată

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net