Anca Pandrea, la limita puterilor: «Sper ca Iura să mă ia în braţe, lângă el»

Anca Pandrea, la limita puterilor: «Sper ca Iura să mă ia în braţe, lângă el»

Ultima actualizare:

    Anca Pandrea
Anca Pandrea

Se pare că Anca Pandrea a ajuns la limita puterilor şi dorul de regretatul Iurie Darie nu-i dă pace. Actriţa a mărturisit în cadrul unui interviu acordat emisiunii "La Măruţă" că simte că a ajuns la limita puterilor şi aşteaptă ca iubitul ei Iura să o ia în braţe lângă el.

Anca Pandrea nu-şi poate reveni după pierderea iubitului ei Iurie Darie. Actriţa spune că încă îi simte prezenţa acestuia şi că noapte de noapte îi dă întâlnire în bucătărie, unde vorbesc ore în şir. Anca Pandrea mărturiseşte că uneori simte că fără Iura al ei simte că a ajuns la limita imposibilului şi că aşteaptă momentul în care acesta va decide să o ia la el.

"Sunt la limita imposibilului fără el. Toată lumea spune că timpul trece şi că o să uiţi, mă trimite la psiholog. Nu am nevoie de psiholog. Psihologul sunt eu şi Iura al meu. Poate ca a murit fizic, dar spiritual este mai viu ca oricind. Chiar dacă iau somnifere, noaptea mă trezesc, vin aici, lângă tabloul lui, îi cer scuze că-mi aprind o ţigară şi apoi stăm de vorbă ore în şir", a declarat Anca Pandrea despre Iurie Darie.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
image
image