FOTO Simona Gherghe, siderată de fiica prostituată de ambasador. Ce i-a spus

Ultima actualizare:
Simona Gherghe
Simona Gherghe

Bianca Stoica, fiica fostului ambasador al României în Venezuela şi Mexic, Gheorghe Stoica, a vorbit despre ceea ce doreşte să facă cu banii obţinuţi din prostituţie.Ceea ce a declarat a făcut-o pe Simona Gherghe să reacţioneze, calm dar tranşant.

Ea susţine că vrea să se mai prostitueze timp de patru ani pentru a reuşi să-şi cumpere un apartament, având în vedere condiţiile în care trăieşte fiul ei acum.

«Am făcut un calcul. Cam în trei patru ani de prostituţie ajung să îmi ating ţelul şi mă las de munca asta. În trecut, mama a venit în România şi ne-a cumpărat o garsonieră. Am vândut-o ca să mergem în Mexic, dar în Mexic nu se primesc emigranţi. Aşa că ne-am întors în ţară. Între timp s-au terminat banii şi tata a cumpărat un apartament în Rahova, pe numele lui. Am stat acolo, erau nişte condiţii foarte modeste şi eu am plecat în Spania. Gabi a rămas cu copilul aici. Gabi (fostul soţ n.r), l-a dus pe Edi la rudele lui, după ce l-am chemat şi pe el în Spania.

Şi tata a vândut apartamentul. Când m-am întors, am văzut că apartamentul este închiriat şi am mers la fosta mea soacră unde am stat o perioadă. Apoi m-am certat cu ea pentru chestii bisericeşti şi am plecat de acolo», a povestit Bianca la Acces Direct.

Simona Gherghe
Simona Gherghe

«Mă doare sufletul pentru copilul meu, dar dacă m-aş agaja, nu mi-aş atinge scopul. Eu vreau să cumpăr un apartament să-mi mut copilul acolo», a continuat ea.

«În punctul ăsta, nimeni nu te înţelege. Prin ceea ce spui, nu faci decât să uimeşti. Sunt o mulţime de oameni în ţara asta care-şi duc traiul din 12 milioane. Din banii ăştia îşi plătesc şi chirie. Dacă e important pentru tine să stai lângă copilul tău, stai şi dacă faci doar 5 milioane. Eu cred că acest copil are nevoie de consiliere emoţională. Ţie nu ţi-a fost ruşine să-ţi vinzi trupul pe bani? Dacă spui că tu nu poţi trăi cu 10 milioane, îmi jigneşti părinţii. Care au banii ăştia şi au muncit o viaţă. Eu nu mai am replică», a spus Simona Gherghe, siderată.


    Simona Gherghe
Simona Gherghe


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
frigider, foto shutterstock jpg
pensie jpg
image png
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
image png
434ylqiyvbE kTxJzCJEbMc5DrfeX2ewrMG5 HVg8Id3Pj74QcY1Qgt23M4Z x7WBIxofwm3zQyHOEgtPeynglnzviEJ71LccYQVNSY9OcthhKSAHupVLl2 hCUOTBFppZNtuXM8idb AAtQuB 2YxZkSc5K51PWIHxtXrCRq3FDphV2Pzs03FgpfAdKEXZg jpg
image png
cum creezi o atmosfera de relaxare in locuinta jpg
image
image