Pamela de România, dată în judecată de chirurgul lui Zăvo

Ultima actualizare:

    Medicul Marek Vâlcu o acuză pe Simo na Traşcă de calomnie şi îi cere 50.000 €!
Medicul Marek Vâlcu o acuză pe Simo na Traşcă de calomnie şi îi cere 50.000 €!

"Şantajul cu silicoane" continuă să facă victime. Medicul căruia Oana Zăvoranu i-a cerut 10.000 de euro nu iartă nici o vedetă care i-a prejudiciat imaginea.

După ce joi, dr. Marek Vâlcu a dat-o în judecată pe Marioara Zăvoranu pentru calomnie, acum a venit rândul Simonei Traşcă (34 de ani). Pamela de România e acuzată de calomnie şi i se cere suma de 50.000 de euro.

Chirurgul estetician pretinde că Simona a minţit atunci când a spus la un post de televiziune că a primit o chitanţă pentru doar 500 de euro, în locul sumei de 4.000 euro, cât ar fi fost cele două intervenţii estetice. Acţiunea împotriva Simonei a fost făcută vineri, prin intermediul avocatului Katia Cicală, cea care îl apără pe medic în instanţă.

Chirurgul estetician Marek Vâlcu îşi caută dreptatea la tribunal

simeon stalpnicul png

"Dr. Vâlcu a acţionat-o în judecată pe Simona Traşcă pentru calomnie, la Tribunalul Bucureşti. În contabilitatea clinicii există două facturi pentru cele două operaţii pe care i le-a efectuat Simonei Traşcă, una de rinoplastie şi alta de implant mamar, pentru care aceasta a plătit aproximativ 4.000 euro", a declarat avocatul Katia Cicală, în exclusivitate pentru Click!

Oana Zăvoranu a fost acuzată că l-a şantajat pe dr. Marek Vâlcu

simeon stalpnicul png

Simona Traşcă a aflat, ieri, de la reporterii Click!, că va trebui să meargă la tribunal.

"Nu ştiam că m-a dat în judecată. N-are decât să mă dea...", ne-a spus Simona.

"Nu are cum să demonstreze acest lucru, pentru că nu mi-a dat chitanţă de 4.000 de euro! Era acolo cu mine şi prietena mea când i-am dat cash 4.000 de euro înainte să intru în operaţie. Mi-a dat o chitanţă de 500 de euro după intervenţie. O să o caut acasă şi sper să o găsesc", ne-a spus Simona, nervoasă.

Tot scandalul „şantaj cu silicoane" a început în urmă cu 10 zile, când Oana Zăvoranu a fost săltată de poliţişti în urma unui flagrant. Ea a fost acuzată că l-a şantajat pe dr. Marek Vâlcu cu 10.000 de euro, bani pe care i-a cerut ca să nu vorbească despre „operaţiile nereuşite" pe care i le-a făcut. Vedeta a fost eliberată sub control judiciar, iar ancheta este în derulare.

Mama lui Zăvo: «Nu eu i-am adus prejudicii»Click! v-a prezentat, sâmbătă, în exclusivitate, detalii despre procesul intentat Marioarei Zăvoranu de dr. Marek Vâlcu.

Mama lui Zăvo este acuzată de medic de calomnie şi i se cer despăgubiri de 100.000 de euro pentru declaraţiile făcute la tv.

Contactată de Click!, Marioara Zăvoranu s-a arătat nepăsătoare de faptul că medicul îşi caută dreptatea la tribunal.

"Am aflat din presă, în rest nu ştiu nimic. Nu l-am calomniat. Prejudiciie nu i le-am adus eu, ci şi le-a adus singur...", a declarat ieri, pentru Click!, Marioara Zăvoranu.

simeon stalpnicul png

Click! spune:

Simona Trașcă și-a făcut până acum opt intervenții chirurgicale, cinci la sâni și trei la nas. Două dintre ele, respectiv o operație la sâni și alta la nas, au fost realizate de dr. Marek Vâlcu. Însă ultimele două intervenții, a cincea la sâni și a treia rinoplastie au fost făcute anul acesta de dr. Kasem Abu Bakr.

Mărioara Zăvoranu îl face praf pe medicul Vâlcu: «E leşinat după bani»

Marek Vâlcu, detalii uluitoare despre flagrantul înscenat Oanei Zăvoranu

Iată planurile Oanei Zăvoranu pentru cei 10.000 € din flagrant

Oana Zăvoranu, prinsă în flagrant în timp ce şantaja un medic. A ajuns pe mâna poliţiei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net