«Pe DVD toţi par Zidane»
De nouă ani, de când s-a lăsat de antrenorat, Emeric Ienei locuieşte la Oradea. Nu mai e tentat de meseria de antrenor, dar urmăreşte constant ce se întâmplă în fotbalul românesc şi nu se sfieşte să critice atunci când lucrurile nu i se par în ordine, mai ales când e vorba de Steaua, clubul pe care l-a slujit timp de 21 de ani (13 ca jucător şi 8 ca antrenor).
Click!: Echipa dumneavoastră de suflet, Steaua, a dezamăgit în Liga Europa.
Emeric Ienei: Aşa este, din păcate, deşi în campionat s-a clasat pe un loc mai mult decât onorabil.
Totuşi, este foarte trist că s-a ajuns să vină la meciuri doar 300 de oameni pe un stadion de 27.000 de locuri, în condiţiile în care Steaua este cea mai iubită echipă din România.
Credeţi că anul 2010 va aduce o reconciliere între Gigi Becali şi fani?
Aţi folosit cuvântul potrivit. De reconciliere este nevoie la ora actuală, pentru că acest conflict este cea mai mare problemă pe care o are Steaua la ora actuală.
La nivelul jocului, meritele lui Stoichiţă sunt incontestabile, pentru că la Steaua nu prea mai sunt fotbalişti de valoare.
V-aţi împăcat cu Gigi Becali?
N-am fost certaţi niciodată, însă gândim diferit şi am avut la un moment dat un schimb mai dur de idei. Gigi a făcut şi lucruri bune, dar şi mult rău.
El nu trebuie să uite că şi-a câştigat notorietatea după ce şi-a asociat numele cu Steaua. Din păcate, aceasta a fost marea lui greşeală, că a uitat acest aspect, zic eu, esenţial.
M-aş bucura ca el să ajungă la o înţelepciune, dacă poate, care să-i permită reconcilierea cu toţi cei cu care s-a contrat.
E bine să se mai aducă la Steaua fotbalişti de pe DVD-uri?
Şefii din Ghencea trebuie să ignore toate DVD-urile care vin pe adresa clubului.
Pe astfel de imagini, toţi jucătorii par Zidane sau Ronaldo, însă, de fapt, sunt doar nişte păcăleli.
Ideal ar fi ca Stoichiţă sau Panduru să meargă personal şi să-i urmărească pe fotbaliştii pe care şi-i doresc.
La anul credeţi că o să-l revedem pe Adrian Mutu printre tricolori?
Eu mi-aş dori sincer să-l mai văd pe Mutu jucând pentru echipa naţională.
La 31 de ani mai are, cu siguranţă, un cuvânt greu de spus în fotbal şi este păcat să nu profităm de acest lucru.
A lucrat la Recrutare-Încorporare
„Nu mi-e ruşine să spun că am fost îndepărtat de patru ori de la Steaua”, povesteşte Nea Imi. Una dintre detaşări s-a produs în anul 1982, când Ienei i-a supărat foarte tare pe şefii săi, pentru că nu a vrut să blătuiască un meci.
El fost „exilat” la Oradea, cu interdicţie de a antrena, fiind numit în schimb şeful Biroului II Recrutare – Încorporare din cadrul armatei.
Mai citeşte:
Ienei: "Tănase are voie în cluburi!"
Ienei:"Steaua nu are faţă de echipă europeană"!
Ienei: «Sunt un Robin Hood modern!»
E căsătorit de 35 de ani
Emeric Ienei este căsătorit de 35 de ani cu fosta mare scrimeră a Stelei, Ileana Gyulai, participantă la patru olimpiade consecutive.
Împreună, cei doi au o fată de 32 de ani, Cristina. Nea Imi mai are însă un băiat în vârstă de 46 de ani, Călin, din prima sa căsătorie, cu actriţa Vasilica Tastaman.
«Gică Popescu poate schimba faţa fotbalului românesc»
În 2010 au loc şi alegeri pentru şefia FRF. Cine credeţi că va învinge?
E clar că bătălia se va da din nou între Mircea Sandu şi Gică Popescu.
Eu am lucrat foarte bine şi cu Sandu în trecut, dar cred că Gică este omul care poate schimba în bine faţa fotbalului românesc.
Vă tentează o revenire în antrenorat?
Uneori, da, sufletul mă îndeamnă să revin, dar când redevin lucid îmi dau seama că nu mai am ce căuta pe bancă.
N-aş suporta să-mi fie terfelit numele la bătrâneţe de orişicine.
Ce interdicţii aveau pe vremuri elevii dvs.?
Mâncatul de seminţe pe banca de rezerve. Mă deranja că dădeau cojile pe jos!
Ce spuneţi despre escapadele fotbaliştilor?
Nu îi condamn aşa de mult. Nu cred că este o crimă să bei un pahar de vin sau de bere, important e să nu întreci măsura.
Trebuie să judecăm fotbalistul după randamentul din teren, nu după ce face în timpul liber.
Ce antrenori ar fi remarcaţii dvs. în 2009?
În primul rând Dan Petrescu, dar îmi plac foarte mult şi Marius Lăcătuş, Petre Grigoraş, Viorel Moldovan şi Mihai Stoichiţă.
Puţini îşi mai amintesc că aţi avut şi o strălucită carieră de jucător. Mai ştiţi cum aţi ajuns la Steaua?
Am fost ochit de căutătorii de talente de la CCA şi Dinamo în urma evoluţiilor avute în selecţionata oraşului Arad.
Aş fi preferat Dinamo, unde concurenţa nu era atât de acerbă, clubul fiind chiar dispus să ofere drept compensaţie CCA-ului un boxer şi un canotor.
"Militarii" nu au fost de acord, aşa că am ajuns sub escortă la Craiova, unde am făcut o armată ca lumea, cu mască pe figură şi alergări! Au fost cele mai urâte două luni din viaţa mea!