Pentru ea au evadat trei deţinuţi

Pentru ea au evadat trei deţinuţi

Ultima actualizare:

    Cei trei erau prizonierii unei închisori din oraş şi aflaseră că vedeta se va afla într-un club din oraş unde va face striptease
Cei trei erau prizonierii unei închisori din oraş şi aflaseră că vedeta se va afla într-un club din oraş unde va face striptease

S-au făcut de tot râsul! Trei prizonieri dintr-o închisoare din Germania au evadat ca să-şi întâlnească vedeta porno preferată şi după ce s-au pozat cu ea şi i-au luat autograful s-au întors la închisoare, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni!

Păţania s-a întâmplat în oraşul german Stuttgart, unde trei bărbaţi cu vârstele între 33 şi 36 de ani au făcut imposibilul ca să o întâlnească pe Jenna Jane, 37 de ani, vedeta lor porno preferată.

Cei trei erau prizonierii unei închisori din oraş şi aflaseră că vedeta se va afla într-un club din oraş unde va face striptease, după care va sta de vorbă şi va oferi autografe admiratorilor. Cum acesta era visul vieţii lor, prizonierii nu au mai stat pe gânduri şi au pus la cale un plan de evadare.

Ei s-au strecurat prin una dintre ferestrele de la bucătărie şi s-au pus pe drum către clubul de noapte. Bărbaţii s-au distrat, s-au pozat cu vedeta şi chiar i-au luat autograful, după care s-au întors mulţumiţi şi cu sufletul împăcat de unde plecaseră! Pentru peripeţia lor, prizonierii au mai primit câte 5 ani de închisoare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cuplu fericit jpg
pelerinaj sfanta parascheva 2026 10 11 calea sfintilor foto oana nechifor doxologia jpg
supermarket jpg
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
robot agresiune sexuala Germania foto Poliţia Koln jpg
Meghan Markle și Prințul Harry foto GettyImages 2261848991 (3) jpg
image
image