Piţurcă vrea linişte şi bani de transferuri
„Dacă vine Piţurcă nu mai fac greşeala să vorbesc de rău despre jucători. E adevărat că lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba. Dar eu am greşit, d-asta am ajuns în situaţia asta. O să-mi ţin promisiunea. Piţurcă mi-e prieten şi nu mă pot certa cu el", a detaliat Gigi Becali modul prin care speră să-l convingă pe fostul selecţioner să revină în Ghencea după şase ani.
Victor Piţurcă se gândeşte să-i ceară lui Gigi Becali să-i garanteze în scris că nu va mai face comentarii despre echipă la televizor, că va asigura un buget consistent de achiziţii pentru sezonul viitor şi va fi mereu la zi cu plata salariilor.
În ceea ce priveşte partea financiară, Piţurcă este mulţumit de propunerea lui Becali, care îi oferă un salariu anual de 300.000 de euro, plus o primă de titlu în valoare de 1.000.000 de euro.
O discuţie definitivă urmează să aibă loc la finalul actualului sezon. "Dacă vine, Piţurcă face el tot în club, aduce alte două-trei glorii ale Stelei, cu care vrea el să lucreze. Unul dintre ei cred că e Tudorel Stoica. Posibil să vină şi Fane Iovan", a explicat Becali.
Preconizata venire a lui Piţurcă e privită cu speranţă şi în vestiarul Stelei. Dacă în mandatul lui Stoichiţă tinerii din lot au fost marginalizaţi, situaţia s-ar schimba radical din vară.
Ar fi o nouă şansă de afirmare şi pentru jucători aflaţi acum în dizgraţie, precum Alex Tudose, Cristi Tănase şi Andrei Ionescu, ultimii doi fiind cumpăraţi de Becali chiar în urma sfaturilor primite de la fostul selecţioner.
"Piţurcă mi-a spus că Tănase ar putea să fie cel mai bun din campionat", a recunoscut Becali. De asemenea, Piţi ar readuce şi disciplina în lot. "Cu Piţurcă nu s-ar întâmpla niciodată ca jucătorii să «rupă» cluburile în două", a explicat un apropiat al Stelei.
"Dacă va veni la Steaua, Piţurcă va şti să gestioneze situaţia, e un tip tranşant! Gigi va băga bani, pentru că nu mai suportă să nu ia titlul nici la anul...", Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua