Plouă cu peşti în Australia, la propriu!

Plouă cu peşti în Australia, la propriu!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Întâmplarea neobişnuită s-a petrecut în oraşul Lajamanu (Australia) atât joi cât şi vineri seara, când efectiv a plouat cu peşti de dimensiuni reduse.

Oraşul, situat la marginea deşertului Tanami a mai trecut prin situaţii similare în 2004 şi în 1974 când localnicii au crezut că vine sfârşitul lumii, ghidaţi fiind de o versiune adaptată a Apocalipsei, întrucât a plouat cu peşti, în loc de broaşte râioase.

"Joi şi vineri seara a plouat cu peşti. Erau peste tot. În prima fază oamenii au fost speriaţi şi suprinşi de ciudatul fenomen, dar apoi au început să-i culeagă, mai ales că majoritatea erau încă vii", explică Chirstine Balmer, corespondentă de presă din Lajamanu.

simeon stalpnicul png

La prima vedere se pare că peştii, de mici dimensiuni şi de culoare albă, care au împânzit oraşelul australian fac parte din genul Perca (biban), o specie des întâlnită în zona respectivă.

Meteorologii încearcă să explice fenomenul extrem de neobişnuit prin existenţa unei tornade, favorizată de condiţiile meteo din această săptămână.

"Cu siguranţă este un eveniment ieşit din comun, însă nu în totalitate. Dacă o tornadă a trecut pe lângă un lac sau un râu, se poate să fi ridicat peştii cu tot cu apă până la o altitudine de câţiva mii de metri", explică Ashley Paterson, şeful biroului de analiză şi prognoză meteo din regiune.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
asian criminal hood hacking server stealing data while committing online crime young hacker running illegal malicious software code computer screen cracking password jpg
0302a51b dcc1 4c71 9148 aea63c0918d8 jpg
somn1 jpeg
Prințul William, Prințesa Kate Middleton  foto   profimedia 1086227036 jpg
Adina Buzatu, foto Facebook jpg
cuptor_curatare_curatenie_shutterstock 2166945839 jpg
kristina stipic facebook jpg
pavle dordevic blic jpg
image
image