Poliţia nigeriană a descoperit o "fabrică de bebeluşi" destinaţi vânzării pentru ritualuri

Ultima actualizare:

"Am descoperit fabrica de bebeluşi (...) în cadrul unei percheziţii realizate după ce am primit informaţii" cu privire la această locaţie din statul Akwa Ibom, a declarat un responsabil din poliţie, Oyekachi Orji.

Şapte tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, dintre care trei erau însărcinate, au fost descoperite în timpul operaţiunii din 4 aprilie care a condus la arestarea proprietarului, a soţiei acestuia şi a unui complice.

Cei trei vor fi prezentaţi în faţa unui tribunal la finalul anchetei care trebuie de asemenea să determine dacă tinerele femei sunt vinovate sau nu. Ele au fost de asemenea arestate provizoriu, a declarat Orji.

"Suspecţii conving, de obicei, tinerele să rămână gravide promiţându-le 70.000 de naire (340 de euro) după naşterea copiilor care sunt vânduţi persoanelor care practică ritualuri", a explicat acesta.

Una dintre tinerele mame a declarat că a luat contact acest cap de familie cu scopul de a avorta. Acesta a convins-o apoi să rămână până la naştere.

"Doctorul mi-a dat 70.000 de naire" a explicat tânăra femeie citată de presa nigeriană, precizând că bebeluşul i-a fost luat la naştere.

Aceasta nu este prima "fabrică de bebeluşi" descoperită în Nigeria.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
Seminte, foto shutterstock jpg
castor, foto shutterstock jpg
Marius Csampar
thomas plamberger kerstin gurtner facebook jpg
Oua, foto Shutterstock jpg
campina robinet colaj captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net