Premierul georgian a dat 50 milioane $ să stea cu pinguinii
Devenit premierul Georgiei anul trecut, Bidzina Ivanishvili locuieşte într-un “palat” de sticlă şi are o grădină zoologică personalăcu pinguini. Pentru proprietatea sa ieşită din comun a cheltuit 50 milioane de dolari..
La 49 de ani, Jeff Bezos aStrania reşedinţă de sticlă a miliardarului Bidzina Ivanishvili (56 de ani) se află lângă capitala Tbilisi, cu vedere spre munţi.
Cel mai bogat om din Georgia, cu o avere de 6,4 miliarde de dolari (potrivit Forbes), are o grădină zoologică în care se află pinguini, lemurieni şi o zebră. Ivanishvili a cumpărat pinguinii de la o grădină zoologică din Franţa.
Recunoaşte că sunt cam chinuiţi în clima caldă din ţara sa, dar important este că şi-a făcut pofta de a trăi cu animalele care îi plac. "Palatul " său de sticlă şi oţel, cu coloane tubulare, care seamănă cu o reşedinţă spaţială, a fost proiectat de arhitectul japonez Shin Takamatsu, celebru pentru viziunile sale futuriste.
Premierul duce o viaţă ordonată alături de soţia sa, Ekaterine Khvedelidze, şi de cei 4 copii ai lor, Uta, Bera (bine cunoscut rapper în Georgia), Gvantsa şi Tsotne. Premierul se scoală în fiecare dimineaţă la ora 5 şi îşi face exerciţiile zilnice de yoga. Ivanishvili este topit după animalele sale, mai ales după pinguini. Apropiaţii spun că pasiunea pentru păsările polare sunt o dovadă a excentricităţii lui.
Provine dintr-o familie săracă
Bidzina Ivanishvili a fost cel mai mic dintre cei cinci copii ai unei familii sărace din satul georgian Chorvila. A făcut studii de inginerie şi de economie la Universitatea din Tbilisi. În 1982 şi-a luat doctoratul la Universitatea din Moscova. În capitala Rusiei l-a cunoscut pe omul de afaceri rus Vitali Malkin, împreună cu care a făcut parteneriat, vânzând computere şi importând telefoane mobile. S-a implicat în afaceri din industria metalelor şi în domeniul bancar.
A cumpărat firme de care nimeni nu mai avea nevoie cu zeci de milioane de dolari şi le-a vândut cu miliarde de dolari. În 1990 a fondat, împreună cu Malkin, Rossiysky Kredit, care este cel mai mare holding al său. Are hoteluri şi un lanţ de farmacii "Doctor Stoletov".