Preotul Daniel Diaconu, dat afară din arbitraj!
Diaconu a scris în demisia sa: "Vasile Avram a transformat CCA într-o asociaţie familială cu scop lucrativ în interesul marii familii <SC Taţii şi fiii SRL>".
El a detaliat motivele demisiei. "A spus că îl deranjează faptul că eu sunt preot ortodox, iar el este ateu. Mi-a reproşat că i-am măsurat înălţimea fiului său, Valentin, asistent la Liga a II-a, şi am constatat că are doar 1,68 m, limita de atunci fiind 1,70. Are un caracter răzbunător convulsiv. De aceea, mi-a dat un meci de Liga a III-a la 350 km distanţă, deşi limita este 250. M-am simţit şicanat pentru că eram ultimul reprezentant al managementului fostei CCA, după ce Aron Huzu şi Dan Lăzărescu au fost îndepărtaţi. Nu înţeleg de ce nu pot fi şi preot şi secretar. Dânsul poate fi şi preşedinte CCA şi preşedinte la Asociaţia Municipală Bucureşti? Nu e un conflict de interese în privinţa viitoarelor alegeri de la FRF pentru că el deleagă ca observatori pe ceilalţi preşedinţi de asociaţii judeţene şi îi poate influenţa? ", a declarat pentru "Click" preotul Daniel Diaconu.
Avram: «Lua bani de la Porumboiu»
Vasile Avram, omul acuzat de Diaconu, susţine că a modificat regulamentul, iar în acest moment în cazul arbitrilor nu mai există nicio limită de înalţime.
"El nu a mai fost secretar al CCA, după plecarea domnului Huzu pentru că şi-a dat demisia cu acesta. Diaconu primea 25 de milioane lei vechi, ca ajutor, de la Adrian Porumboiu şi vroia să fie şi preot, şi secretar. Eu l-am delegat la mai multe meciuri ca observator decât domnul Huzu", a afirmat Avram.