Presă: Hugo Chavez mai are de trăit doar 9 luni

Ultima actualizare:

    Hugo Chavez (YouTube)
Hugo Chavez (YouTube)

Preşedintele Venezuelei ar mai avea de trăit maxim nouă luni, potrivit medicilor, citaţi de ABC.

Cancerul s-a răspândit în organismul lui Hugo Chavez, atingând colonul, coalana vertebrală şi oasele. Medicii i-au mai dat de trăit maxim nouă luni, potrivit publicaţiei spaniole ABC, citând surse medicale sub acoperire.

"Sănătatea lui pare să se deterioreze într-un ritm alert. În mod sigur au existat metastaze la nivelul coloanei şi la oase", a scris jurnalistul de la ABC, citând doctorii care i-au făcut preşedintelui Venezuelei mai multe teste medicale la 30 decembrie.

În luna iunie, Chavez a declarat că doctorii din Cuba i-au scos o tumoare canceroasă din corp, însă nu a specificat ce tip ce cancer a fost. Potrivit ABC, doctorii l-au diagnisticat atunci cu cancer la prostată.

Preşedintele Venezuelei a anunţat în luna octombrie că tratamentul l-a vindecat de cancer, însă ABC a descoperit că în acea lună doctorii au dat de încă o tumoare canceroasă la colon, iar celulele canceroase se extinsese şi la oase.

Hugo Chavez ar fi refuzat atunci un tratament mai drastic, iar în urma ultimelor analize, medicii au declarat că mai are de trăit maxim nouă luni.

Un oficial al Ministerului de Interne din Venezuela a declarat că informaţiile din ziarul iberic sunt nefondate şi Guvernul nu va comenta pe seama lor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
close up hands holding wallet coins (5) jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
Joan Prince Crandall captura video jpg
Justin Walley  Victoria  profimedia jpg
trezit jpg
BRAT jpg
pinakida parking viral(1) (1) jpg
700482799 27019205861044179 2763925484768981688 n jpg
image
image