Preşedintele Kosovo a preferat să demisioneze decât să-şi părăsească partidul

Preşedintele Kosovo a preferat să demisioneze decât să-şi părăsească partidul

Ultima actualizare:

"Mi-am depus demisia astăzi din funcţia de preşedinte al Kosovo", a declarat Sejdiu în faţa jurnaliştilor, scrie Adevărul.

Vineri, Curtea Constituţională din Kosovo a stabilit că preşedintele Fatmir Sejdiu a încălcat Legea fundamentală rămânând lider al partidului său şi după preluarea funcţiei de şef al acestui stat care şi-a proclamat independenţa în februarie 2008, deschizând calea destituirii lui de către Parlament.

"Am fost convins că păstrarea funcţiei de preşedinte al LDK fără a o exercita nu contravine Constituţiei. Curtea (Constituţională) are o opinie diferită. Îi respect decizia", a declarat Sejdiu.

Sejdiu este şeful Ligii Democratice din Kosovo, partidul liderului istoric Ibrahim Rugova, cel care a condus Kosovo spre independenţă. Sejdiu i-a succedat în funcţie lui Rugova, după ce acesta a decedat în ianuarie 2006 în urma unui cancer la plămâni.

Demisia a intervenit în condiţiile în care partidul se pregăteşte de alegeri, înainte de alegerile generale de anul viitor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cartier atena shutterstock jpg
WhatsApp Image 2026 10 10 at 13 39 39 (1) jpeg
pasari istock jpg
femeie frig jpeg
garsoniera png
elena mateescu jpg
restaurant webp
danielle h1 jpeg
image
image