Reducerea economiei din Dubai ar putea ajuta planeta

Reducerea economiei din Dubai ar putea ajuta planeta

Ultima actualizare:

Emiratele Arabe Unite, din care Dubaiul face parte, au cea mai ridicată amprentă de carbon din lume pe cap de locuitor, potrivit raportului "Living Planet" al World Wide Fund for Nature (WWF), potrivit căruia emiratul ar trebui să-şi reducă emisiile cu 75%.

"Dubaiul este pur şi simplu o catastrofă ecologică",

Amprenta ecologică a Emiratelor (suprafaţa necesară pentru producerea de resurse care să absoarbă deşeurile produse de populaţie) reprezintă 9,5 hectare globale pe locuitor (hag/loc), cifră care o plasează înaintea SUA. În raportul său de la finalul lui 2008, WWF atrăgea atenţia că media mondială ar trebui redusă cel puţin până la 2,1 hag/locuitor.

Directorul departamentului pentru Orientul Mijlociu al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Massoud Ahmed, declara săptămâna trecută cotidianului Financial Times, că economia Dubaiului s-ar putea contracta în 2010, după anunţul din 25 noiembrie al conglomeratului public Dubai World, care a cerut un moratoriu de şase luni pentru o parte din datorii.

Dubaiul a luat deja unele măsuri de reducere a emisiilor de CO2, după ce în septembrie emiratul a inaugurat prima sa linie de metrou, o a doua urmând să fie deschisă în 2010. În proiect mai există şi realizarea unui tramvai.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Design fără titlu (7) png
loto png
Design fără titlu (6) png
femeie frig jpeg
balcon jpg
militari romani MApN jpg
politie anglia marea britanie istock jpg
preot pixabay jpg
image
image