„Românii nu ne vor mai ierta în 2028” - avertismentul lui Nicușor Dan, prezent la congresul PNL

Ultima actualizare:

Președintele Nicușor Dan a transmis, în cadrul Congresului extraordinar al PNL, un mesaj dublu: de responsabilizare și de speranță. A avertizat că, dacă politicienii nu vor repara erorile trecutului, „românii nu vor mai ierta în 2028”.

Totodată, și-a exprimat încrederea că România poate avea un viitor real în doar 2-3 ani, după ce va trece actuala perioadă de corecție.

image

Președintele a mai spus că susține continuarea coaliției de guvernare, pe care o consideră soluția stabilă în acest moment.

Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional.

„România are viitor într-un timp tangibil”

„România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta de corecţie. România are un sector privat dinamic, competitiv, România are şansa să intre în OCDE şi astfel să atragă mult mai multe investiţii străine la sfârşitul anului viitor, deci România are viitor şi într-un timp tangibil”, a declarat președintele Nicușor Dan în fața delegaților PNL, reuniți la Palatul Parlamentului.

Șeful statului le-a mulțumit liberalilor pentru că „și-au asumat decizii grele în momente grele”, subliniind că partidul a urmat, în ansamblu, o direcție corectă pentru România.

„Deşi au fost şi greşeli în cei 35 de ani de la Revoluţie, PNL a făcut două lucruri foarte importante: a ţinut direcţia corectă pentru România şi şi-a asumat decizii grele în momente grele”, a adăugat el.

„Românii nu ne vor mai ierta în 2028”

În discursul său, Nicușor Dan a lansat un avertisment clar clasei politice:

„Suntem cu toții obligați să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost așezate greșit în societate pentru ca altfel românii nu ne vor mai ierta în 2028, nu ne vor mai ierta și sunt foarte optimist că vom reuși să facem împreună lucrurile astea.”

Președintele a recunoscut că actualul moment este unul de îndoială pentru societate.

„Pentru că este cumva, pentru societate, un moment de îndoială, vreau să vă transmit și dumneavoastră și românilor care se uită la noi convingerea mea că România are un viitor și nu peste 20-30 de ani, ci peste 2-3 ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta necesară de corecție.”

Referindu-se la guvernare, șeful statului a transmis că „în momentul de faţă cel mai bine pentru România este ca această coaliţie să continue”.

Nicușor Dan a anunțat că va oferi răspunsuri suplimentare în conferința de presă programată luni, de la ora 10:00, trasnmite Agerpres.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cafenea Sursa  Freepik com jpg
ceausescu sondaj jpg
499992705 1274123354512806 2651166906498329812 n jpg
nyzhnia apsha captura video jpg
Bunica Veruta, foto Facebook jpg
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
caz roxana calin colaj captura video jpg
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net