Românii „petrec“ de zor la televizor

Ultima actualizare:

    Timpul liber, petrecut la televizor
Timpul liber, petrecut la televizor

Cei mai mulţi români îşi împart viaţa între serviciu şi treburile gospodăreşti. Doar cei care au pasiuni trec aceste obligaţii în plan secund. Acasă, cu treabă sau la televizor. Aceasta este modalitatea în care majoritatea românilor îşi petrec timpul liber, arată un raport recent.

Când reuşeşte să scape mai repede de la serviciu, Adriana abia aşteaptă să ajungă acasă şi să se odihnească. Lucrează la o multinaţională şi spune că are un program destul de încărcat. În ultimii ani, mai ales de când a început criza economică, timpul său liber „este împărţit judicios între dormit şi privit la televizor".

I-ar plăcea să mai facă şi alte lucruri, dar simte că nu mai are putere. „La teatru ajung cam de două ori pe an. ­Asta pentru că n-am timp. Iar când am câteva zile libere, sunt dărâmată. Abia aştept să dorm. După câteva ore de somn, dau drumul la televizor până aţipesc la loc", povesteşte femeia, în vârstă de 32 de ani, care nu este căsătorită şi nici implicată într-o relaţie.

Deseori, cea mai bună prietenă a ei încearcă s-o convingă să iasă măcar la cinematograf. „Din 10 propuneri, Ruxandra are noroc să mă convingă de vreo două ori", spune amuzată Adriana. „Dacă îmi mai rămâne ceva timp după ce mă odihnesc, fac curat prin casă şi de mâncare", adaugă tânăra.

„Poate că e şi o chestiune de obişnuinţă. Aşa face şi mama, aşa am învăţat. Doar sora mea mai sparge tiparul. Ea urmează nişte cursuri de specializare şi citeşte pentru asta", mai spune Adriana.

Citeşte pe adevarul.ro şi spectrul televizorului prin ochii unui bărbat



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
image
image