S-a aruncat pe scări ca să scape de amendă?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Un piteştean aflat în stare de ebrietate a fost în stare de orice, numai ca să scape de amenda de 1.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice.

Ion Cristache, de 44 de ani, îi acuză pe poliţişti că l-au bătut şi că i-au rupt mâna când au încercat să-l încătuşeze cu forţa.

Bărbatul juca la aparate electronice, joi noapte, într-un local din cartierul piteştean Găvana. O angajată l-a rugat să plece pentru că era trecut de ora închiderii şi nu mai servea băuturi alcoolice.

Bărbatul a refuzat, pe motiv că pierduse bani înainte şi de-abia acum începuse să câştige la aparate. Femeia a chemat însă Poliţia.

"Un poliţist de la Secţia 4, a venit cu trei mascaţi. Ăia m-au luat de la aparat, le-am zis că stau să-mi iau banii, şi au început să dea în mine", susţine bărbatul care a depus plângere la Poliţie.

Cristache recunoaşte însă că era băut şi că s-a opus arestării. Şi medicii confirm că s-a prezentat la spital în stare de ebrietate, însă nu susţin varianta imobilizării forţate.

"Din experienţa mea mi se pare destul de ciudat. Se face o afirmaţie cum că această fractură a survenit în urma imobilizării. Orice mişcare de răsucire ar trebui să fie însoţită în această situaţie întâi de luxaţia umărului. Mă îndoiesc că este urmarea unei imobilizări forţate, probabil este o altă cauză", a spus dr. Gheorghe Frătoaica, managerul Spitalului Judeţean Argeş.

Poliţiştii susţin că bărbatul i-a întâmpinat cu înjurături şi s-a aruncat intenţionat pe scări, dar a refuzat să primească îngrijiri medicale de la ambulanţa sosită la faţa locului.

Varianta lor este susţinută şi de patronul localului şi de chelneriţa Elena Stanciu, care a chemat Poliţia.

Cristache nu a scăpat însă de amendă, el fiind acum nevoit să plătească 1.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice.

El a mai fost condamnat şi pentru furt, în urmă cu câţiva ani.

dr. Gheorghe Frătoaica, managerul Spitalului Judeţean Argeş:

"Orice mişcare de răsucire ar trebui să fie însoţită în această situaţie întâi de luxaţia umărului. Eu mă îndoiesc că fractura este urmarea unei imobilizări forţate, probabil este o altă cauză".

comisar şef  Mihai Neagoe, şeful Poliţiei Piteşti:

"Persoana în cauză a încercat chiar să se arunce de la balconul barului, cu intenţia de a se autovictimiza şi de a scăpa de sancţiune".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
mihaela bilic slabit colaj facebook pixabay jpg
virus ebola foto shutterstock
infractori canada romani jpg
urs soricei captura video jpg
diana sosoaca vladimir putin jpg
image
image