Sămânţă de scandal la noul tronson de metrou

Sămânţă de scandal la noul tronson de metrou

Ultima actualizare:

    Casa Elenei a fost  construită în anul  1954 şi a început să se crape la colţuri
Casa Elenei a fost construită în anul 1954 şi a început să se crape la colţuri

E bătut în cuie! În câţiva ani, vom putea ajunge în Drumul Taberei cu metroul. Dacă majoritatea bucureştenilor radiază de bucurie la aflarea veştii, sunt şi persoane care nici nu vor să audă de proiectul autorităţilor.

Este vorba despre cei care locuiesc chiar pe traseul Magistralei a 5-a, tronsonul I, Drumul Taberei-Universitate.

Ei se tem de faptul că vechile lor case s-ar putea prăbuşi din cauza trepidaţiilor provocate de metrou.

Elena Baban locuieşte pe strada Prelungirea Ghencea de când se ştie, iar acum a aflat că trenul îi va străbate curtea de la un capăt la altul.

"Au tot venit pe aici cu măsurătorile şi ne-au anunţat că, în curând, vor începe construcţia la metrou. Nu-mi convine. Asta ar însemna să pice casa peste mine, care este veche de 55 de ani. Mai bine mă expropriază", spune, revoltată, femeia.

Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex, încearcă să-i calmeze pe oameni.

"S-au făcut studii de fezabilitate, iar locuinţele şi vecinătăţile nu vor fi afectate de lucrări".

Dacă Guvernul va da undă verde proiectului, construcţia Magistralei a 5-a va începe în a doua jumătate a anului viitor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
broccoli adobestock jpg
muraturi freepik png
insomnie jpg
autostrada in austria foto google maps png
pestera istock jpg
sfera istock jpg
condus ploaie istock jpg
3c856556 1d47 4332 8618 7cf803a153b4 jpg
image
image