De ce nu trebuie să folosești aceeași cremă de față tot timpul și la cât timp trebuie schimbată. „Altfel, pielea se obișnuiește”

Specialiștii în dermatologie și cosmetică avertizează că utilizarea aceleiași creme de față pe o perioadă îndelungată poate reduce eficiența acesteia. Motivul? Pielea se adaptează la ingredientele active, iar efectele benefice se diminuează.

Cremă de față. Foto: arhiva.
Cremă de față. Foto: arhiva.

„Nu este recomandat să utilizăm aceeași cremă pe termen lung"

Este bine să folosim o cremă o anumită perioadă de timp, astfel încât să putem extrage maximum de beneficiu din ea. Însă, în general, nu este recomandat să utilizăm aceeași cremă pe termen lung. De regulă, intervalul ideal este de patru-cinci luni, după care ar trebui să o schimbăm”, explică Camelia Cucu, CEO al unei companii de cosmetice renumite, citată de Antena 3.

Schimbarea periodică a cremei de față ajută pielea să reacționeze mai bine la ingredientele active, stimulând regenerarea și menținând hidratarea optimă. Totuși, această alternanță trebuie făcută cu atenție, alegând produse adaptate tipului de ten și nevoilor specifice ale pielii în funcție de anotimp.

Ce ingrediente ar trebui să aibă cremele de față pe care le cumpărăm

Pentru a menține pielea sănătoasă și hidratată, este esențial să alegem creme care conțin ingrediente benefice, cum ar fi:

  • Acid hialuronic – pentru hidratare intensă
  • Vitamina C – pentru luminozitate și efect antioxidant
  • Niacinamidă – pentru reglarea secreției de sebum și calmarea inflamațiilor
  • Retinol – pentru regenerare celulară și reducerea ridurilor

Pe lângă schimbarea regulată a cremei, specialiștii recomandă să acordăm atenție și nevoilor pielii în funcție de vârstă, stil de viață și anotimp. De exemplu, iarna sunt preferate formule mai emoliente, iar vara cele mai ușoare, cu factor de protecție solară.

Și suplimentele alimentare trebuie alternate

Același principiu se aplică și în cazul suplimentelor alimentare. Medicul diabetolog Simona Cârniciu explică faptul că suplimentele trebuie administrate în etape, pentru a maximiza beneficiile.

De exemplu, inițial reglăm intestinul permeabil, apoi echilibrăm microbiomul intestinal. Într-o etapă ulterioară, alegem suplimente adaptate problemelor specifice – fie că este vorba despre acnee, diabet sau inflamație. Fiecare etapă durează între 45 de zile și trei luni”, explică medicul pentru sursa citată.

Atât în cazul produselor de îngrijire a pielii, cât și al suplimentelor, schimbarea periodică este esențială pentru menținerea eficienței acestora. Pielea și organismul nostru au nevoie de variație pentru a rămâne sănătoase și echilibrate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zahar  jpg
lidia fecioru png
Prințesa Margaretha a Suediei și John Ambler   GettyImages 4887972 GettyImages 482621167 jpg
liliac jpeg
image png
Festivalul Scrumbiei jpeg
image png
apa pixabay (2) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net