Postul schimbă organismul după trei zile. Descoperiri recente arată beneficii uriașe pentru sănătate

Postul schimbă organismul după trei zile. Descoperiri recente arată beneficii uriașe pentru sănătate

Postul este practicat de secole din motive religioase, culturale sau medicale, însă mecanismele prin care influențează organismul au rămas, până de curând, insuficient înțelese. Un nou studiu realizat de cercetători britanici și norvegieni arată că schimbările importante pentru sănătate nu apar imediat, ci după aproximativ trei zile de restricție calorică totală.

Beneficiile postului apar după trei zile, potrivit unui studiu. Foto: Pixabay
Beneficiile postului apar după trei zile, potrivit unui studiu. Foto: Pixabay


Analiza oferă una dintre cele mai detaliate imagini de până acum asupra modului în care corpul uman se adaptează la lipsa alimentelor. Rezultatele au fost publicate în prestigioasa revistă Nature.

Beneficiile postului apar după trei zile de restricție calorică

Un studiu realizat de cercetători de la Institutul de Cercetare Universitară în Sănătate de Precizie (PHURI) al Universității Queen Mary din Londra și de la Școala Norvegiană de Științe ale Sportului arată că organismul începe să treacă prin transformări moleculare importante după trei zile complete de post.

Până acum se știa că, în lipsa alimentelor, organismul își schimbă sursa de energie, trecând de la glucoză la grăsimile stocate.

Noul studiu demonstrează însă că efectele merg mult mai departe decât simpla ardere a grăsimilor și pierderea în greutate.

Cercetarea a urmărit 12 voluntari sănătoși care au ținut un post de șapte zile, consumând exclusiv apă.

În fiecare zi, oamenii de știință au analizat aproape 3.000 de proteine din sângele participanților, înainte, în timpul și după încheierea postului, pentru a observa modul în care reacționează organismul.

În primele două-trei zile, corpul și-a schimbat combustibilul metabolic, folosind rezervele de grăsime.

Participanții au pierdut, în medie, 5,7 kilograme, atât din masa grasă, cât și din masa musculară. După trei zile de alimentație normală, masa musculară a fost aproape complet refăcută, în timp ce reducerea masei grase s-a menținut.

Schimbări moleculare în întregul organism

Cea mai importantă concluzie a cercetării este că modificările moleculare semnificative apar abia după aproximativ trei zile de post complet.

Pentru prima dată, cercetătorii au observat modificări importante ale nivelului proteinelor în toate organele majore. Aproximativ o treime dintre proteinele analizate și-au schimbat semnificativ nivelul în timpul postului, iar aceste transformări au fost similare la toți voluntarii.

Printre efectele observate s-au numărat inclusiv modificări ale proteinelor implicate în structura de susținere a neuronilor din creier, ceea ce sugerează că organismul răspunde la lipsa hranei printr-o adaptare complexă, care depășește procesul de slăbire.

Cercetătorii: rezultatele pot deschide calea unor noi tratamente

Claudia Langenberg, directoarea Institutului universitar de cercetare în domeniul sănătății de precizie (PHURI), spune că studiul oferă cea mai clară imagine de până acum asupra efectelor biologice ale postului.

„Pentru prima dată, suntem capabili să vedem ce se întâmplă la nivel molecular în organism atunci când postim. Postul, atunci când este efectuat în condiții de siguranță, este o intervenție eficientă de pierdere în greutate.

Dietele populare care includ postul, cum ar fi postul intermitent, pretind că au beneficii pentru sănătate dincolo de pierderea în greutate.

Rezultatele noastre oferă dovezi ale beneficiilor pentru sănătate ale postului dincolo de pierderea în greutate, dar acestea au fost vizibile numai după trei zile de restricție calorică totală, mai târziu decât am crezut anterior.”

La rândul său, Maik Pietzner, președintele Departamentului de Date de Sănătate al PHURI și co-director al Grupului de Medicină Computațională de la Institutul de Sănătate din Berlin – Charité, consideră că aceste descoperiri ar putea contribui la dezvoltarea unor terapii inspirate de efectele postului.

„Descoperirile noastre au oferit o bază pentru unele cunoștințe vechi cu privire la motivul pentru care postul este utilizat pentru anumite afecțiuni. În timp ce postul poate fi benefic pentru tratarea anumitor afecțiuni, de multe ori, postul nu va fi o opțiune pentru pacienții care suferă de probleme de sănătate. Sperăm că aceste descoperiri pot furniza informații despre motivele pentru care postul este benefic în anumite cazuri, care pot fi apoi utilizate pentru a dezvolta tratamente pe care pacienții să le poată urma.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
somon jpg
1 tratamentul miraculos care te scapa de varice in 30 de minute jh2n jpg jpeg
1 sos de usturoi homemade jpg jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
west nile jpg
bebelus jpg
bloc acoperis jpg
trotineta electrica trafic ssss jpg
image
image