Secţia de votare din Viena s-a închis cu incidente şi huiduieli

Ultima actualizare:

Pentru a potoli spiritele, a fost necesară intervenţia poliţiei, însă protestele au continuat, în pofida explicaţiilor care precizau că mai pot vota după ora 21.00 doar persoanele aflate în sala în care au fost amenajate urnele de vot.

Alegatorii au reclamat ceea ce au numit "proastă organizare", raportat la numărul de români care muncesc în Viena, circa 15.000, potrivit unor statistici neoficiale. La această secţie au reuşit să voteze 800 de oameni.

Un val de nemulţumire venea şi din partea studenţilor români care învaţă la Viena, mulţi dintre aceştia din Timişoara şi Sibiu. Aceştia reclamau şi ei proasta organizare, în special în ceea ce priveşte completarea declaraţiilor pe propria răspundere, prin care trebuia dovedit faptul că alegătorul nu a mai votat şi la altă secţie de vot.

"Sunt bucuros că am reuşit să votez. Aştept o viaţă mai bună. Vreau să mă întorc în ţară şi să am o viaţă mai bună, după ce termin studiile în Austria", a declarat, pentru Agerpres, un student.

În jurul orei 22.00, ora Austriei, patru poliţişti de la poliţia locală au reuşit, după lungi tergiversări, să evacueze secţia de votare, executând comanda, dată sec în germană: "Gata, încuiaţi".

Mai citeşte:

Traian Băsescu şi Mircea Geoană, în finala pentru Preşedinţie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net