"Şepcile-roşii" nu vor CFR-ul pe Cluj Arena!

Ultima actualizare:

Redăm mai jos o parte din comunicatul publicat pe ucluj.ro:

Astfel, Asociaţia "Şepcile Roşii 1919" respinge orice formă de implicare a finanţatorului echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, în atribuirea denumirii noii arene construită în Parcul Central. Acest refuz are la bază nu numai rivalitatea dintre cele două cluburi, Universitatea Cluj şi CFR Cluj, dar şi faptul că locul pe care noua arenă este construită, reprezintă pentru suporteri un simbol incontestabil al tradiţiei şi istoriei clubului Universitatea.

În cazul implicării domnului Arpad Paszkany în acest proces, suporterii Universităţii Cluj vor refuza să participe la meciurile desfăşurate de echipa favorită pe noua arenă, lăsând loc şi altor forme de protest.Suporterii Universităţii Cluj nu dispun de mijloacele materiale necesare achiziţionării denumirii viitoarei arene sportive, dar ca viitori beneficiari îşi manifestă dorinţa de a fi implicaţi şi consultaţi în acest demers.

De asemenea, declaraţiile aceluiaşi finanţator şi confirmate de preşedintele clubului din cartierul Gruia prin intervenţia telefonică din cadrul emisiunii „Ora exactă în sport", difuzată de canalul de televiziune Sport.ro în data de 11.02.2011 cu privire la posibilitatea desfăşurării pe noua arenă din Cluj-Napoca a meciurilor internaţionale de către echipa pe care o finanţează, au un caracter provocator, amplificând tensiunea existentă între cele două cluburi.

Pe această cale dorim să le reamintim finanţatorului şi preşedintelui clubului mai sus menţionat faptul că atunci, când echipa Universităţii Cluj îşi desfăşura meciurile din Liga I-a şi a II-a pe stadionul „Ion Moina", suporterii echipei pe care dânşii o conduc luau în derâdere stadionul menţionat anterior, numindu-l o ruină. De asemenea domnii Paszkany şi Mureşan ar trebui să urmărească media de spectatori avută pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu" atât la meciurile din campionat cât şi la cele din Champions League din sezonul 2010-2011. Media spectatorilor indică clar faptul că demersul dânşilor de a juca meciuri internaţionale pe noua arenă din Cluj nu are nici o justificare.

O dată cu revenirea în Liga I a Universităţii Cluj în anul 2010, clubul s-a confruntat cu un nou „exil", de data aceasta la Alba-Iulia. Datorită faptului că nu avea un stadion, pe care să-şi desfăşoare meciurile, Universitatea Cluj a fost obligată să-şi caute o locaţie temporară. Acesta a fost un moment în care conducătorii echipei CFR Cluj puteau face o ofertă formală de găzduire a echipei universitare pe propria lor arenă, chiar dacă susţinătorii şi reprezentanţii clubului Universitatea Cluj nu ar fi acceptat o astfel de propunere. O astfel de sugestie ar fi putut reprezenta un gest de conciliere din partea echipei feroviare, după mulţi ani în care conducerea acestei echipe a încercat sub diverse forme şi pe diferite planuri să distrugă Universitatea Cluj.

În consecinţă suporterii Universităţii Cluj nu susţin şi nu acceptă nicio formă de „coabitare" pe noua arenă cu echipa CFR Cluj.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net