Și-a omorât soțul la o săptămână după nuntă pentru că regreta căsătoria

Și-a omorât soțul la o săptămână după nuntă pentru că regreta căsătoria

Ultima actualizare:

Jordan Linn Graham și Cody Lee Johnson păreau să formeze cea mai fericită familie din lume, însă prietenele cele mai apropiate ale lui Jordan știau că tânăra de 22 de ani avea gânduri negre în legătură cu căsnicia ei, care fusese oficiată de o săptămână.

Într-un schimb de mesaje cu amica ei, Jordan îi spune că urmează să dicute cu Cody despre asta.

A doua zi, își împinge soțul de pe o stâncă, în Parcul Național din Montana. Bărbatul a fost declarat dispărut după alte două zile, atunci când nu a apărut la serviciu.

Inițial, Jordan le-a spus anchetatorilor că soțul ei a plecat cu niște bărbați pe care nu îi cunoștea și că nu a mai trecut pe acasă de câteva zile.Polițiștilor li s-a părut însă ciudat povestea ulterioară a lui Jordan, conform căreia ar fi primit un e-mail în care era anunțată că soțul ei a murit. Chiar a doua zi, le-a arătat anchetatorilor cadavrul soțului ei, în râpă.

Întrebată cum de a găsit trupul neînsuflețit atât de repede, femeia a susținut că acela ar fi fost unul dintre locurile prerate ale soțului ei și că el ar fi vrut să îl vadă înainte să moară.

După câteva zile, însă, a recunoscut că a mințit și că și-a ucis soțul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Iei medicamente cu magneziu  Veze ce efecte poate avea combinarea  Sursa foto Pixabay medicine 2994788 1280 jpg
femeie trans agresata de politisti jpg
legume istock jpg
Hotel, foto Shutterstock jpg
admitere la liceu repartizare la liceu elev absolvent clasa a viii a jpeg
politist beat dambovita jpg
image png
Shipwreck Lodge namibia jpg
image
image