Şi-a regăsit familia după 25 de ani, cu ajutorul Google Earth
În 1986, Saroo Brierley a adormit în trenul cu care călătorea, trezindu-se abia după 14 ore, în Calcutta. Cum nu ştia nici să scrie, nici să citească, i-a fost imposibil să regăsească drumul spre casă. Nici măcar numele localităţii natale nu-l putea spune. A trăit o vreme cerşind pe străzi, apoi a fost adoptat de o familie din Tasmania.
După un sfert de secol, a "revenit" în India, cu ajutorul Google Earth. Mai ales că programul amintit îi permitea să străbată distanţa de aproape 10.000 de kilometri din doar câteva click-uri de mouse. "M-am simţit ca Superman. Poţi să «fotografiezi» mental locurile şi să te întrebi dacă recunoşti ceva", a povestit Saroo, citat de The Sun.
"Am înmulţit timpul parcurs cu trenul, aproape 14 ore, cu viteza cu care circulă garniturile în India şi am obţinut distanţa - circa 1.200 de kilometri", a explicat el. Ştiind unde ar trebui să caute, Saroo a dat până la urmă peste orăşelul Khandwa. Când a mărit imaginea, a început să recunoască meleagurile natale, inclusiv cascada unde mergea la joacă pe vremuri.
Călătoria în mica localitate indiană a început dezamăgitor: casa unde copilărise era goală. Însă, întrebând din om în om, a reuşit să îşi găsească mama: "Ultima dată când o văzusem, era o femeie frumoasă, de 34 de ani, uitasem că şi peste ea au trecut anii. Dar am recunoscut-o şi am putut să-i spun din nou «mamă»", îşi aminteşte Saroo.
"Cred că era la fel de şocată ca şi mine: îi era greu să înţeleagă că fiul pierdut a reapărut după 25 de ani, ca o fantomă". Femeia continuase însă să spere că îşi va revedea băiatul, mai ales că un prezicător o asigurase că acesta trăieşte şi va veni într-o zi să o caute. Chiar dacă Saroo a decis să rămână alături de familia adoptivă, el i-a jurat celei care i-a dat viaţă că o va vizita cât de des va fi posibil.