Smiley a fost numit ambasador UNICEF
Smiley a primit titlul de ambasador al bunăvoinţei pentru organizaţia UNICEF. Artistul a declarat că „adolescenţii şi copiii trebuie influenţaţi, pentru că ei pot schimba lucrurile în România“.
Smiley a declarat într-o conferinţă de presă că a fost convins cu uşurinţă să devină ambasador al bunăvoinţei pentru Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), pentru că este foarte interesat să schimbe lucrurile din jurul său.
„M-am simţit realmente onorat în momentul în care UNICEF mi-a propus să devin ambasador. Mi se pare o funcţie cu o deosebită responsabilitate şi, în acelaşi timp, mă flatează treaba asta. E drept că eu consider că mi se potriveşte foarte bine tocmai pentru că iubesc foarte mult copiii şi îmi place să interacţionez cu ei ori de câte ori am ocazia. Prima acţiune la care participă Smiley este campania «Să punem capăt violenţei», care se va desfăşura în perioada noiembrie - februarie“, a spus cântăreţul.
Această campanie de conştientizare, informare şi stopare a violenţei împotriva copiilor are scopul de a explica tipurile de violenţă existente şi de a reduce fenomenul în rândul românilor. Întrebat dacă el crede că prin mesajul său va reuşi să schimbe mentalitatea oamenilor, Smiley a declarat că „va încerca să schimbe ceva şi crede că e datoria fiecăruia să încerce să facă o schimbare". Cântăreţul va participa la mai multe acţiuni pentru a mediatiza campania „Să punem capăt violenţei", care se va desfăşura pe o perioadă de trei ani. Acţiunile din perioada noiembrie 2013 - februarie 2014 sunt doar prima fază a acestui proiect.