Sneijder: "Inter, peste Real!"
Mijlocaşul olandez Wesley Sneijder a afirmat că noua sa echipă, Internazionale Milano, este mai puternică decât formaţia spaniolă Real Madrid, unde a evoluat timp de doi ani, informează Gazzetta dello Sport.
Jucătorul a refuzat iniţial să se transfere la formaţia de pe San Siro, dar în cele din urmă a acceptat oferta, după ce oficialii formaţiei spaniole l-au anunţat că nu mai au nevoie de serviciile sale."Aici mă simt ca acasă, deoarece m-am adaptat perfect sistemului tactic. Îmi place să joc la centru, acolo mă simt cel mai bine. Am un antrenor care m-a vrut şi evoluez la un club mai puternic decât Real Madrid. Poate că ei sunt mai buni la nivel individual, dar noi suntem o echipă mai valoroasă", a spus Sneijder."Am ales Inter pentru că am vrut să fiu unul dintre protagonişti. La Madrid eram unul dintre cei mulţi şi tratat ca un copil. Mourinho mi-a transmis mai multe mesaje, printre care că vrea să construiască Interul în jurul meu. La Real este o lume aparte, antrenorul nu are multă influenţă. Acolo niciodată nu sunt probleme cu banii, aşa că oamenii nu sunt trataţi cu respect, însă voi fi mândru că fac parte din istoria clubului", a adăugat jucătorul. Acesta a mai spus că FC Barcelona este în acest moment cel mai puternic club din fotbalul european, dar şi Inter va avea evoluţii bune, mai ales că i-a adus în această vară pe Samuel Eto'o şi Diego Milito.